Congresul PNL adoptă astăzi noua formă a statutului partidului

E.D.
Politică / 27 iunie 2014

Congresul extraordinar al PNL se reuneşte astăzi pentru a aproba modificările la statutul partidului, iar sâmbătă se va reuni Congresul ordinar pentru alegerea noii conduceri, pentru funcţia de preşedinte fiind susţinut de cea mai mare parte a organizaţiilor Klaus Iohannis.

Proiectul noului Statut al PNL, adoptat în comisia internă de specialitate din partid, va fi supus votului în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente de vineri şi ulterior în Congresul PNL.

Din cei 31 de vicepreşedinţi, care vor fi aleşi în mod uninominal în cadrul Congresului, 15 vor avea competenţe executive pentru a se ocupa de domenii specifice.

Atribuţiile acestora urmează a fi aprobate în prima şedinţă a Delegaţiei Permanente, la propunerea Biroului Politic Naţional, iar ceilalţi 16 vicepreşedinţi vor primi atribuţii în coordonarea activităţilor filialelor PNL, prin decizia BPN.

Congresul extraordinar al PNL va convoca pentru sâmbătă Congresul ordinar în care va fi aleasă noua conducere a liberalilor.

Potrivit unor surse liberale, sunt 57 de candidaturi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai PNL, iar pentru şefia partidului candidează Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb