CONSECINŢELE REVOLTELOR: Economia Egiptului pierde cel puţin 310 milioane de dolari zilnic

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 februarie 2011

Banca Centrală a Egiptului a intervenit pe piaţă pentru sprijinirea lirei. Drept urmare, moneda egipteană a urcat faţă de dolar pentru prima dată de la debutul crizei politice: +1,13%, la 5,8780 unităţi/dolar, pe piaţa din Cairo.

Banca Centrală a Egiptului a intervenit pe piaţă pentru sprijinirea lirei. Drept urmare, moneda egipteană a urcat faţă de dolar pentru prima dată de la debutul crizei politice: +1,13%, la 5,8780 unităţi/dolar, pe piaţa din Cairo.

Criza cu care se confruntă Egiptul de două săptămâni a costat scump economia naţională, în condiţiile în care instabilitatea politică a dus la plecarea în masă a turiştilor, potrivit AFP, care estimează că situaţia ar putea reduce pe termen lung interesul investitorilor străini pentru această ţară.

"Criza costă cel puţin 310 milioane de dolari pe zi economia egipteană", a precizat recent, într-un raport, banca franceză "Credit Agricole", care şi-a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei egiptene în 2011: 3,7%, faţă de 5,3%, cât preconiza anterior.

Egiptul, care are o populaţie de peste 80 de milioane de locuitori, se confrunta deja, înainte de revolta populară, cu importante probleme socio-economice: rata mare a şomajului, inflaţia ridicată şi sărăcia.

În ultimii ani, guvernul a realizat un vast program de liberalizare a economiei, menit să genereze creştere. Însă, acest program nu a redus inegalităţile sociale, într-o ţară în care aproape 40% din populaţie trăieşte cu aproximativ doi dolari pe zi.

Începute în 25 ianuarie, manifes-taţiile contra regimului preşedintelui Hosni Mubarak riscă să agraveze situaţia. Băncile şi întreprinderile şi-au suspendat activitatea pe o perioadă de zece zile, ceea ce a dus la o scădere cu 6% a exporturilor în ianuarie, conform Ministerului Indus-triei.

Totodată, Bursa din Cairo rămâne închisă, după două săptămâni de sis-tare a activităţii.

În ceea ce priveşte turismul, zeci de mii de turişti au părăsit ţara în plin sezon, în condiţiile în care turismul reprezintă o importantă sursă de venit pentru Egipt, generând 6% din PIB. Turismul a adus Egiptului aproximativ 13 miliarde dolari în 2010, cu un număr record de turişti: aproape 15 milioane.

O altă consecinţă destul de gravă pentru Egipt, care este o ţară dependentă de schimburile externe, ar fi îngrijorarea investitorilor străini, agravată de întreruperea conexiunii la internet, decisă de către regim, ca reacţie la protestele populare.

Unele companii şi-au întrerupt activitatea în ţară. Sunt nume importante, precum gigantul maritim şi petrolier danez AP "Moeller-Maersk", producătorul francez de ciment "Lafarge" şi cel italian "Italcementi", sau constructorul auto japonez "Nissan". Totodată, mai multe grupuri străine, printre care "France Telecom", "LUKoil" Rusia şi RWE Germania, şi-au trimis acasă salariaţii.

Analiştii cred că perioada de instabilitate din Egipt va dura 6-12 luni, timp în care va ieşi capital străin din ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb