Consilierii PNL susţin că dezbaterea publică a bugetului local trebuie reluată

A.C
Politică / 14 februarie 2018

Consilierii PNL susţin că dezbaterea publică a bugetului local trebuie reluată

Grupul de consilieri PNL din Consiliul Local al Sectorului 4 consideră că dezbaterea publică a bugetului local pe anul în curs trebuie să se reia într-o notă mult mai serioasă, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Şedinţa de dezbatere publică organizată luni, 12.02, ora 12.00, de către Primăria Sectorului 4 se constituie într-o mimare a democraţiei, atât prin ora la care a fost programată şi modul în care a fost anunţată, cât şi din cauza lipsei anexelor bugetare, conform PNL.

Consilierii PNL solicită organizarea unei noi dezbateri publice, reale, cu toate documentele necesare, pentru ca cetăţenii să îşi poată exprima punctul de vedere în cunoştinţă de cauză.

În comunicat se precizează: "De asemenea, considerăm că bugetul local, aşa cum a fost propus de către primarul Daniel Baluţă, este orientat prea mult către investiţii ce ar trebui realizate de către Primăria Municipiului Bucureşti, precum supralărgirea unor artere de interes municipal sau refacerea gardurilor unor cimitire care aparţin de Primăria Capitalei. În acelaşi timp, se propune alocarea unor sume infime pentru rezolvarea unor probleme stringente ale cetăţenilor Sectorului 4. Spre exemplu, pentru reabilitarea termică a blocurilor se propune alocarea a doar 25 de milioane de lei (aproximativ 55 de blocuri)".

Solicităm Executivului Primăriei şi primarului Daniel Băluţă să aloce banii contribuabililor din Sectorul 4 preponderent pentru reabilitare termică, pentru programul "Şcoala după şcoală" care să ofere servicii de tip after-school, pentru bursele elevilor, pentru acordarea de stimulente profesorilor ai căror elevi obţin performanţe şcolare deosebite şi, nu în ultimul rând, pentru siguranţa copiilor în şcoli, mai susţin consilierii PNL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb