CONSILIUL ASF: "Nu există expuneri directe ale entităţilor şi pieţelor supravegheate de ASF pe active financiare greceşti"

Elena Deacu
Piaţa de Capital / 3 iulie 2015

Consiliul ASF a audiat o informare privind expunerea entităţilor şi pieţelor supravegheate de ASF faţă de pieţe şi instrumente financiare din Grecia, constatând că nu există astfel de expuneri directe pe active financiare greceşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În cadrul şedinţei din data de 2 iulie 2015, Consiliul a mai aprobat proiectul de Regulament privind administratorii fondurilor de investiţii alternative, care este publicat pentru consultare publică, timp de 10 zile, pe site-ul ASF.

De asemenea, a fost aprobată publicarea în Monitorul Oficial a Regulamentului privind procedura de soluţionare de către entităţile reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară - în baza Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi a Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative - a petiţiilor referitoare la activitatea acestora pe piaţa de capital. Pe site-ul ASF va fi publicat un raport privind modificările intervenite în forma proiectului, ca urmare a procesului de consultare publică desfăşurat în perioada 15.05 -03.06 2015.

Totodată, Consiliul ASF a aprobat încheierea unui Protocol de colaborare cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care reglementează schimbul anual de informaţii privind rezidenţii statelor membre UE, cu excepţia României, care au calitatea de participanţi-beneficiari ai unor scheme de pensii. Acest protocol vine în sprijinul implementării prevederilor Directivei 2011/16/UE pentru cooperare administrativă în domeniul fiscal.

În cadrul şedinţei a fost aprobată înregistrarea Fondului Închis de Investiţii Michelangelo, în administrarea SAI Atlas Asset Management SA, şi înscrierea acestuia în Registrul public al ASF. De asemenea, a fost aprobată retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de servicii de investiţii financiare Carpatica Invest SA.

Societatea Eurolife ERB Insurance Group a fost aprobată ca acţionar semnificativ indirect al societăţii de asigurare Eurolife ERB Asigurări Generale S.A.

Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de BVB, în baza dispoziţiilor Legii nr. 151/2014, a acţiunilor unui număr de 14 noi societăţi: Conect Business Park S.A., Avicola Bucureşti S.A., Comalex S.A., Service Neptun 2002 S.A. Neptun, Metav S.A. Bucureşti, Termex S.A. Balş, Construcţii Montaj S.A. Crişeni, Santierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia, CI-CO S.A. Bucureşti, Iamba S.A. Arad, Bucur Obor S.A., Napochim Imobiliare S.A. Cluj Napoca (prin divizarea Napochim S.A. Cluj Napoca), Rusca S.A. Hunedoara şi Comcereal S.A. Slobozia.

În cadrul şedinţei Consiliului ASF a fost aprobată admiterea la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de Sibex - Sibiu Stock Exchange S.A., în baza dispoziţiilor Legii nr. 151/2014, a acţiunilor I.C.S.H. S.A. Hunedoara.

De asemenea, a fost aprobată şi înregistrarea la ASF a majorării capitalului social al SIF Moldova S.A., de la 51.908.958,80 lei la 103.817.917,60 lei prin emiterea unui număr de 51.908.958,80 acţiuni.

Consiliul a aprobat emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru SSIF Broker S.A. Cluj Napoca (pentru produse structurate), Albapam S.A. Alba Iulia (în vederea tranzacţionării), Transilvania Construcţii S.A. Cluj Napoca (ca urmare a majorării capitalului social) şi C&V Water Control S.A. Corbeanca (ca urmare a emiterii de obligaţiuni).

Totodată, au fost aprobate retragerea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţele ASF a acţiunilor societăţilor Electromining S.A. Botoşani, Scut S.A. Constanţa, Pantex SA Braşov şi Gastroserv S.A. Braşov.

În cadrul şedinţei a fost aprobată numirea unor persoane în poziţii de conducere a unor societăţi de asigurare şi societăţi de administrare a fondurilor de pensii (preşedinte al consiliului de administraţie, membru al directoratului, director general adjunct), fiind validate şi modificări ale actelor constitutive a două societăţi de brokeraj ca urmare a schimbării administratorilor.

Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 88 de agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 14 agenţi de marketing. A fost aprobată sancţionarea unor societăţi comerciale şi persoane fizice pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

Consiliul a audiat o informare privind expunerea entităţilor şi pieţelor supravegheate de ASF faţă de pieţe şi instrumente financiare din Grecia, constatând că nu există astfel de expuneri directe pe active financiare greceşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb