Consiliul Concurenţei a autorizat concentrarea economică ce se va realiza ca urmare a fuziunii prin absorbţie a Termo Craiova de către Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), informează un comunicat de presă.
Termo Craiova asigură distribuţia energiei termice către consumatorii finali din municipiul Craiova şi, de asemenea, produce energie termică în propriile centrale termice ce funcţionează pe bază de gaze naturale.
Prin realizarea concentrării economice, în cadrul CE Oltenia, are loc integrarea tuturor activităţilor care compun sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din municipiul Craiova, ce cuprinde: sursele de producere a energiei termice (centrală în cogenerare şi centrale termice) şi reţelele care asigură transportul şi distribuţia energiei termice.
Analiza efectuată din punct de vedere concurenţial a demonstrat că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, potrivit comunicatului.
"În aceste condiţii Consiliul Concurenţei a emis o decizie de neobiecţiune, constatând că, deşi operaţiunea cade sub incidenţa legii, nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal", se arată în comunicat.