Consiliul Concurenţei a extins investigaţia privind trucarea unor licitaţii organizate de Transgaz şi Romgaz

F. A.
Companii / 15 noiembrie 2011

Consiliul Concurenţei a extins investigaţia privind posibila înţelegere între unele companii de a participa cu oferte trucate la licitaţiile pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale şi lucrări de modernizare şi întreţinere a instalaţiilor aferente, la alte şase companii şi trei noi licitaţii organizate tot de Transgaz şi Romgaz.

"Aşa cum am mai spus, la acest caz am colaborat cu DIICOT care ne-a furnizat noi indicii privind posibila implicare în trucarea licitaţiilor şi a altor şase companii alături de cele 17 suspectate iniţial. Dacă aceste practici vor fi confirmate, vom sancţiona corespunzător companiile implicate, iar amenzile, după cum ştiţi, sunt mari şi pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, aşteptăm companiile care doresc să coopereze cu noi în cadrul programului de clemenţă şi le putem oferi imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Cele şase companii suspectate de înţelegeri anticoncurenţiale, pentru care a fost extinsă investigaţia, sunt S.C. Petroconst S.A, S.C. Armax Gaz S.A, S.C. Insta Grup S.R.L, S.C. Zappa Electric S.R.L, SC S.C. Industrial Montaj S.A şi S.C. Spoting S.A. Valoarea totală a celor trei noi contracte încheiate de Transgaz şi respectiv Romgaz cu companiile investigate este de aproximativ 30 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb