CONSILIUL CONCURENŢEI A FINALIZAT ANCHETA ÎNCEPUTĂ ÎN 2012 Amenzi de 37 milioane euro, pentru Hidroelectrica şi "băieţii deştepţi"

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 ianuarie 2016

Borza se bucură, Electromagnetica face contestaţie, iar Alro analizează măsuri legale

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 165,8 milione lei (37 milioane euro) Hidroelectrica şi zece parteneri contractuali ai companiei, în principal comercianţi de energie - aşa numiţii "băieţi deştepţi", pentru încheierea de înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa producerii şi comercializării de electricitate, prin contractele preferenţiale pe termen lung.

Amenzile au fost aplicate companiilor Hidroelectrica (sancţionată cu 20,43 milioane lei), Alpiq Romindustrie (21,72 milioane lei), Alpiq Romenergie (87.821 lei), Alro (21,23 milioane lei), Electrocarbon (864.203 lei), Electromagnetica (9,02 milioane lei), Elsid (2,55 milioane lei), Energy Financing Team, Elveţia (71,37 milioane lei), Energy Holding (12,35 milioane lei), Luxten Lighten Company (5,45 milioane lei) şi Menarom - PEC, succesor Euro-PEC (724.950 lei).

Hidroelectrica, Elsid şi Electrocarbon au recunoscut că au încălcat legea şi au beneficiat astfel de reducerea amenzilor.

În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a analizat contractele pe termen lung încheiate între producătorul Hidroelectrica şi unii furnizori de energie electrică şi consumatori eligibili pe piaţa angro de energie electrică, având în vedere scopul, condiţiile de piaţă, poziţiile deţinute pe piaţă, durata contractelor, cantitatea de energie electrică angajată în contracte, preţul contractual, imposibilitatea denunţării unilaterale din partea producătorului.

Borza: "Decizia CC, corectă: Hidroelectrica a colaborat şi a primit amendă de doar 0,6% din afaceri"

Decizia prin care Consiliul Concurenţei a amendat cu 37 milioane euro Hidroelectrica şi 10 companii partenere pentru înţelegeri anticoncurenţiale este corectă şi confirmă neregulile sesizate de Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat reprezentantul Euro Insol, Remus Borza.

"Decizia este corectă şi era chiar aşteptată de Hidroelectrica, câtă vreme investigaţia Concurenţei a fost demarată în martie 2012, cu trei luni înainte ca Hidroelectrica să intre în insolvenţă. Pe fond, Consiliul Concurenţei are dreptate. Şi noi am avut o atitudine corectă în relaţia cu Consiliul Concurenţei, de colaborare, şi am oferit autorităţii de concurenţă toate datele şi toate documentele necesare în vederea finalizării investigaţiei", a declarat Borza, citat de Mediafax.

El a amintit că principala cauză a primei insolvenţe a Hidroelectrica, din perioada iunie 2012 - iunie 2013, a fost reprezentată chiar de contractele sancţionate de Concurenţă. Aceste acorduri preferenţiale, la preţuri sub nivelul pieţei, încheiate cu "băieţii deştepţi" din energie în perioada 2003-2004, cu valabilitate până în 2012, şi ulterior prelungite în 2009-2010 până în 2018-2019 au adus Hidroelectrica pierderi de 1,1 miliarde euro pentru intervalul 2006-2012.

Borza susţine că vinovaţii pentru aceste contracte sunt directorii Hidroelectrica din perioada 2003 - 2012.

"Aceştia au încălcat în mod deliberat dispoziţiile legale cuprinse în ordine de ministru sau de preşedinte al ANRE care obligau Hidroelectrica să vândă doar pe bursă şi nu în contracte bilaterale, la preţuri mult sub preţul de cost. Preţurile din acele contracte nu acopereau nici măcar costurile, variau între 103 lei şi 132 de lei, câte vreme preţul de cost al Hidroelectrica era de 184 de lei şi preţul în piaţă era de 220 de lei. Eu nu am cum să mă consider vinovat, câtă vreme chiar eu am denunţat aceste contracte, încă din toamna lui 2012, câtă vreme chiar eu personal şi echipa mea am dat tot concursul Consiliului Concurenţei pentru a reuşi în această investigaţie. Aşa se şi explică că noi avem o sancţiune de doar 0,6%, raportat la 850 milioane euro cifră de afaceri din 2014", a mai spus Borza.

Electromagnetica va contesta în instanţă amenda

Electromagnetica a anunţat, ieri, că va cere în instanţă anularea deciziei prin care Consiliul Concurenţei a amendat compania cu 9,02 milioane lei pentru contractul încheiat cu Hidroelectrica.

"Electromagnetica SA a luat act cu surprindere de comunicatul emis de biroul de presă al Consiliului Concurenţei prin care anunţă sancţionarea companiei cu 9.021.308 lei pentru o presupusă încălcare a legislaţiei concurenţei pe piaţa producerii şi comercializării de energie electrică. Prin volumul de energie comercializat şi condiţiile contractuale, Electromagnetica SA nu a distorsionat şi nu putea să distorsioneze piaţa concurenţială, nu a luat parte la nicio înţelegere, pe orizontală sau pe verticală şi a acţionat ca un investitor privat pe această piaţă", se arată într-un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit acestuia, pe durata investigaţiei Electromagnetica a furnizat Consiliului Concurenţei "argumente solide care dovedesc că activităţile sale comerciale s-au desfăşurat în conformitate cu prevederile legale incidente (emise de către ANRE şi OPCOM), faptul că societatea a avut întotdeauna un comportament de piaţă independent şi că acuzaţiile aduse sunt lipsite de orice fundament".

Reprezentanţii precizează că după ce va primi comunicarea motivată a deciziei Consiliului Concurenţei compania va contesta în justiţie decizia de sancţionare, pentru anularea acesteia.

Alro: "Alro nu a încheiat niciun fel de înţelegere orizontală sau verticală în legătură cu contractul analizat de Consiliul Concurenţei"

"Alro" a transmis Bursei de Valori Bucureşti că a avut o relaţie comercială corectă cu Hidroelectrica, conformă cu toate prevederile legale care reglementează sectorul energetic din România.

"Alro nu a încheiat niciun fel de înţelegere orizontală sau verticală în legaătură cu contractul analizat de Consiliul Concurenţei", arată comunicatul citat, adăugând: "Compania va analiza toate măsurile legale necesare şi va acţiona pentru a demonstra, încă o dată, că, în relaţia cu producătorul de energie electrică, a respectat, pe deplin, reglementările în vigoare.

În calitatea sa de consumator final de energie electrică, Alro nu a revândut energia electrică, ci a folosit-o exclusiv în procesul de producţie a aluminiului din cadrul Grupului. Mai mult, nu există precedente în jurisprudenţa europeană cu privire la sancţionarea unui consumator final de energie electrică pentru înţelegeri pe verticală în vederea închiderii pieţei prin contracte încheiate pe termen lung.

Compania are un profil unic de consum al energiei electrice în România, plăteşte în avans pentru furnizarea de electricitate, fapt ce permite furnizorului de energie electrică acces la un flux financiar garantat pentru finanţarea activităţilor sale operaţionale şi de investiţii, fără alte garanţii pentru activele fixe şi creanţele sale".

Alro reaminteşte că aceste contracte au fost investigate de Comisia Europeană (CE), într-un dosar care viza un potenţial "tarif preferenţial" pentru electricitate: "În urma unei analize amănunţite, derulată pe mai mulţi ani, CE a concluzionat că «Hidroelectrica a practicat preţuri care au fost conforme pe deplin cu preţul de referinţă de pe piaţă»".

Investigaţia Consiliului Concurenţei a fost declanşată în anul 2012, din oficiu, indiciile fiind identificate în cadrul anchetei sectoriale pe piaţa energiei electrice. Pe parcursul investigaţiei, mai multe companii, comercianţi de energie au acţionat în instanţă Consiliul Concurenţei, contestând folosirea unor documente ridicate cu ocazia inspecţiei inopinate efectuate la sediile acestora. Aceste litigii au condus la întârzierea procedurii investigaţiei cu peste un an.

"Autoritatea de concurenţă a constatat că aceste contracte au avut ca efect blocarea pieţei pentru alţi furnizori şi producători de energie electrică şi consumatori eligibili, conducând la îngreunarea procesului de dezvoltare a pieţei în perioada liberalizării sectorului", se arată într-un comunicat emis de Consiliul Concurenţei.

Contractele, încheiate preferenţial, fără un proces de selecţie obiectiv şi în lipsa unor proceduri transparente de comercializare a energiei electrice, prevedeau comercializarea unei cantităţi de energie mai mari decât putea să producă Hidroelectrica (95 -175% din cantitatea de energie produsă). Ca urmare a acestor contracte, a fost indisponibilizată anual o cantitate de 42-60% din energia electrică comercializată de productori pe piaţa concurenţială pentru o perioadă de 10-14 ani. În ceea ce priveşte preţurile practicate în cadrul contractelor pe termen lung încheiate, acestea s-au situat, în mod permanent, la un nivel inferior preţurilor medii înregistrate pe platformele de tranzacţionare PCCB (Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale) şi PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare).

"Practic, întreaga cantitate de energie produsă de Hidroelectrica era livrată pe baza acestor contracte pe termen lung ceilalţi participanţi la piaţă nemaiavând acces la această sursă de energie ieftină. Mai mult, contractele au fost încheiate în condiţiile în care toate părţile implicate cunoşteau informaţiile privind riscul hidrologic crescut, respectiv cantitatea insuficientă de energie electrică disponibilă. Astfel, pentru onorarea contractelor, Hidroelectrica a achiziţionat cantităţi importante de energie de pe piaţa concurenţială la un preţ mai mare decât cel la care vindea către partenerii săi", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă precizează că, în perioada analizată, 2003-2012, Hidroelectrica a primit aproximativ 450 de cereri de furnizare de energie electrică, cărora nu a putut să le dea curs.

"În acelaşi timp, aceste contracte au afectat şi concurenţii Hidroelectrica activi pe segmentul concurenţial al pieţei producerii şi comercializării de energie electrică, care nu au avut capacitatea de a realiza oferte la preţuri care să poată concura preţurile prevăzute în contractele pe termen lung. Astfel, a fost restricţionat accesul celorlalţi producători la grupul de clienţi ai Hidroelectrica", spun oficialii autorităţii.

Potrivit acestora, clauzele contractuale privind livrarea de energie electrică prevăzute în contractele pe termen lung, coroborate cu contractarea unor cantităţile semnificative, reprezentând aproximativ întreaga cantitate de energie electrică disponibilă, au avut drept efect limitarea opţiunii Hidroelectrica SA de a participa la piaţa pentru ziua următoare (PZU), ceea ce a condus la diminuarea lichidităţii şi la distorsionarea preţului de referinţă pe piaţa de energie electrică din România.

Mai mult, prin încheierea şi derularea contractelor pe termen lung, cantitatea de energie electrică contractată de către Hidroelectrica pe piaţa reglementată a scăzut, diminuând astfel cantitatea de energie cu preţ scăzut aferentă "coşului reglementat", fapt ce a condus implicit la afectarea preţului la consumatorii casnici.

Un alt aspect constatat în cadrul investigaţiei este faptul că unii parteneri contractuali ai Hidroelectrica şi-au exercitat în comun puterea de cumpărare pe perioada derulării contractelor în discuţie, coordonându-şi comportamentul concurenţial şi stabilind condiţiile de tranzacţionare.

Astfel, Energy Holding, Alpiq Romindustries şi Alpiq Romenergie şi-au coordonat comportamentul pe parcursul derulării contractelor pe termen lung încheiate cu Hidroelectrica, pentru a stabili condiţiile de tranzacţionare, inclusiv preţurile aferente. Acelaşi comportament a fost constatat şi pentru Elsid şi Electrocarbon, existând dovezi privind stabilirea în comun a condiţiilor contractuale cu Hidroelectrica SA.

"Prin încheierea acestor contracte, a fost distorsionată concurenţa pe piaţa comercializării energiei electrice, intenţia părţilor fiind de a-şi consolida poziţia şi de a obţine unele beneficii economice fără expunerea la riscul asociat unor mecanisme concurenţiale de piaţă", a mai declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Contractele preferenţiale, la preţuri sub nivelul pieţei, încheiate cu "băieţii deştepţi" din energie au adus Hidroelectrica pierderi de 1,1 miliarde euro şi au determinat insolvenţa producătorului, în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Începând cu februarie 2014, Hidroelectrica se află pentru a doua oară în insolvenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb