CONSILIUL CONCURENŢEI: Amenzi de 2,8 milioane euro - oferte trucate la licitaţii pentru armament

V.B.
Companii #Apărare / 8 aprilie 2014

Consiliul Concurenţei (CC) a amendat, anul trecut, cu 2,8 milioane de euro patru întreprinderi pentru practica lor concertată de participare cu oferte trucate la procedurile de achiziţie publică având ca obiect achiziţionarea de armament de infanterie şi aparatură optică, potrivit raportului pe 2013 publicat astăzi de CC.

Investigaţia a fost iniţiată în 2009 ca urmare a informaţiilor transmise de Direcţia de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor din Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi a vizat posibila încălcare a legislaţiei naţionale şi comunitare de concurenţă de către societăţile Transcarpat Sportours International, România, JP Sauer & Sohn GmbH, Germania, San Swiss Arms AG şi Brugger & Thomet AG, Elveţia.

"Practica întreprinderilor a constat în participarea cu oferte trucate în cadrul licitaţiilor organizate în anii 2005, 2006 şi 2007 de Departamentul pentru Armamente al unei unităţi militare din Ministerul Apărării Naţionale. Licitaţiile au avut ca obiect achiziţionarea produselor 'armament de infanterie' şi 'aparatură optică'. Probele administrate fac parte din categoria probelor circumstanţiale care prezintă modul/împrejurările în care ofertele a trei dintre întreprinderi au fost întocmite de o a patra, SC Transcarpat Sportours International SRL, aceasta substituindu-se părţilor, care au acceptat, chiar şi în mod tacit sau din neglijenţă, ca propriile oferte, cuprinzând informaţiile confidenţiale/sensibile referitoare la produsele şi preţurile licitate, să fie redactate de SC Transcarpat Sportours International SRL", se mai arată în raport.

Licitaţia trucată sau frauduloasă reprezintă o înţelegere între întreprinderi concurente cu scopul de a creşte preţurile ori de a scădea calitatea produselor sau a serviciilor pentru clienţii care doresc să achiziţioneze produse ori servicii prin intermediul unei licitaţii. Licitaţia poate avea ca rezultat preţuri mai mici sau calitate mai bună şi inovaţie numai atunci când întreprinderile concurează cu adevărat (de exemplu, stabilesc termenii şi condiţiile în mod corect şi independent).

Direcţia de specialitate din CC a deschis în 2013 două investigaţii privind participarea cu oferte trucate la unele proceduri de achiziţie publică (reprezentând 17% din numărul total al investigaţiilor deschise privind posibila încălcare a regulilor de concurenţă).

Tot în 2013, au fost finalizate cinci cazuri (26% din numărul total al investigaţiilor privind posibila încălcare a regulilor de concurenţă): o investigaţie a condus la impunerea de sancţiuni, iar în celelalte patru cazuri nu au fost găsite suficiente dovezi privind încălcarea legii concurenţei.

În medie, durata investigaţiilor privind posibile licitaţii trucate finalizate în anul 2013 a fost de 2,1 ani, mai precizează documentul CC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb