CONSILIUL CONCURENŢEI:  Campaniile online de reduceri nu respectă legislaţia

M.D.
Miscellanea / 3 mai 2018

Campaniile online de reduceri nu respectă legislaţia

Comercianţii online nu respectă legislaţia în domeniu, în cadrul campaniilor de reduceri, a constatat Consiliul Concurenţei, în urma unei anchete sectoriale privind comerţul electronic, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis astăzi, în cadrul analizei, autoritatea de concurenţă a remarcat faptul că preţul la care se aplică reducerea (preţul de referinţă, care apare 'tăiat'), afişat de comercianţii online, este mai mare decât nivelul prevăzut de lege, pentru aproximativ 80% dintre produsele monitorizate.

Conform legislaţiei (OG nr. 99/2000), orice comerciant care intenţionează să facă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la un preţ de referinţă, respectiv la cel mai mic preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în ultimele 30 de zile.

Mai mult, Consiliul Concurenţei a constatat că în cazul a aproximativ 29% dintre produsele monitorizate, de Black Friday 2017, preţul tăiat a fost mai mare chiar decât preţul maxim practicat în ultimele 30 de zile. Acest fapt indică o creştere/menţinere artificială a preţului de referinţă de Black Friday.

Astfel, din datele analizate de autoritatea de concurenţă, există un comportament generalizat de nerespectare a normelor legale privind campaniile de reduceri de preţuri. În aceste condiţii, mecanismele de manifestare a concurenţei prin preţ în cadrul promoţiilor sunt distorsionate, percepţia clienţilor cu privire la preţul real (preţul de referinţă) fiind deformată.

Ancheta sectorială a reliefat faptul că, în general, mai mult de jumătate din volumul vânzărilor principalilor retaileri sunt la preţuri promoţionale. Astfel, o mare parte din produsele comercializate de toate platformele online importante şi care au fost monitorizate au avut preţuri reduse durate lungi de timp (chiar peste 75% din timp).

Conform comunicatului, preţurile practicate de de comercianţii online cu ocazia campaniei Black Friday sunt comparabile cu cele din cadrul altor campanii. Ca urmare, Black Friday se individualizează mai degrabă ca o campanie de volum, decât de reducere a preţurilor.

Din datele analizate, reiese faptul că sursa principală a reducerilor de preţuri constă în negocierea unor discount-uri importante cu furnizorii. Acest lucru adânceşte şi mai mult barierele existente între retailerii mari şi cei cu o poziţie de piaţă nesemnificativă.

În urma anchetei sectoriale, autoritatea de concurenţă consideră necesară modificarea cadrului legal, astfel încât fiecare magazin online să aibă obligaţia de a afişa, pentru fiecare produs comercializat, informaţii privind evoluţia preţului de referinţă şi al preţului practicat în ultimele 30 de zile.

Consiliul Concurenţei menţionează că va colabora cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în scopul îmbunătăţirii cadrului legal în vederea restabilirii mecanismelor concurenţiale în cadrul campaniilor promoţionale.

Mai mult, pentru a elimina suspiciunile cu privire la veridicitatea reducerilor aplicate, Consiliul Concurenţei recomandă retailerilor online să pună la dispoziţia clienţilor prin intermediul platformelor proprii un sistem prin care aceştia să poată verifica istoricul de preţ, chiar şi în afara unei obligaţii legale în acest sens.

Consiliul Concurenţei reaminteşte că în decembrie 2017 a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de intermediere prin platformele online din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb