CONSILIUL CONCURENŢEI: "Este nevoie de mai mulţi jucători pe piaţa carburanţilor pentru ca preţurile să scadă"

S.A.
Ziarul BURSA #Companii / 23 februarie 2016

"Este nevoie de mai mulţi jucători pe piaţa carburanţilor pentru ca preţurile să scadă"

Consiliul Concurenţei propune un set de măsuri pentru stimularea concurenţei pe piaţa carburanţilor, în contextul în care această piaţă este una foarte concentrată, potrivit unor recomandări publicate astăzi pe site-ul instituţiei.

Consiliul Concurenţei recomandă creşterea sau diversificarea ofertei de carburanţi prin intrarea pe piaţa carburanţilor a marilor lanţuri de hiper/supermarketuri prezente în România. Această activitate nu ar fi una complet nouă pentru acestea, cu atât mai mult cu cât ele desfăşoară deja activităţi de comercializare a carburanţilor în alte state europene (precum Franţa, Germania, Marea Britanie), având o pondere importantă în cadrul pieţelor naţionale respective.

"În acest sens, autoritatea de concurenţă va iniţia o serie de discuţii cu reprezentanţii acestor companii, în vederea identificării aspectelor care îngreunează/împiedică deschiderea de benzinării şi în măsura puterilor conferite de cadrul legal specific/propriu, găsirii de soluţii care să faciliteze accesul pe această piaţă", se arată în recomandările instituţiei.

Consiliului Concurenţei propune şi la eliminarea barierelor la intrarea pe piaţa carburanţilor. În cazul construcţiei de benzinării, având în vedere natură activităţii desfăşurate în cadrul acestora (manipulare materiale uşor inflamabile, toxice) şi posibilele riscuri (de exemplu de explozie) ce trebuie prevenite, numărul autorizaţiilor necesare este mai mare decât cel al construcţiilor uzuale.

Totodată, instituţia recomandă reducerea perioadei de autorizare a construcţiei de noi staţii de distribuţie de carburanţi, fapt ce ar conduce la o reducere a costurilor necesare accesului noilor operatori pe piaţă şi ar creşte presiunea concurenţială asupra companiilor active la un anumit moment dat.

În acest sens, Consiliul Concurenţei va demara un proces de consultare cu reprezentanţii organelor guvernamentale şi cu prefecturile de judeţ, în vederea depistării/identificării şi a întreprinderii demersurilor legale pentru eliminarea acestora. În acest mod, se urmăreşte favorizarea apariţiei unor noi benzinării care să stimuleze concurenţa în acest sector.

Printre propunerile Consiliului se numără şi crearea unei baze de date şi a unei aplicaţii web/mobile pentru compararea preţurilor la carburanţi.

Potrivit sursei citate, aceasta va avea rolul de a stimula concurenţa prin preţ dintre operatorii economici, pe de o parte, dar şi de a asigura consumatorului posibilitatea de a alege carburanţii cu cel mai bun raport calitate-preţ.

Autoritatea de concurenţă mai recomandă Executivului (respectiv Ministerului Transporturilor) instalarea, la intrarea pe fiecare autostradă, a unor panouri de informare care să conţină date referitoare la numele companiei care deţine benzinăria, poziţia la care se află pe autostradă şi preţurile practicate la carburanţi. Această recomandare "are rolul de mari transparenţa pe piaţă, venind în sprijinul consumatorilor prin facilitarea accesului la informaţii privind oferta existenţa pe piaţă şi alegerea celei pe care o consideră cea mai potrivită", potrivit sursei citate.

O altă propunere o reprezintă publicarea de către Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a rezultatelor controalelor efectuate cu privire la calitatea carburanţilor. Autoritatea publică centrală pentru economie şi comerţ are obligaţia monitorizării sistemului de calitate a benzinei şi motorinei în vederea respectării de către comercianţi a specificaţiilor prevăzute în reglementările legale.

"Pentru a creşte presiunea concurenţială, pe de o parte, dar şi pentru a asigura o bună informare a consumatorilor, Consiliul Concurenţei recomandă publicarea pe site-ul web al ministerului o situaţie centralizată lunară/semestrială cu privire la rezultatele testelor efectuate. Această ar trebui să conţină denumirea companiilor controlate, localizarea benzinăriilor care au făcut obiectul controlului, precum şi rezultatul testelor efectuate. De asemenea, dacă au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, acestea ar trebui să fie prezentate publicului", menţionează autoritatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb