CONSILIUL CONCURENŢEI: Fondurile de pensii private au încălcat normele UE în domeniul concurenţei

Alexandru Costea
Bănci-Asigurări / 20 iulie 2015

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenţei, aşa cum a constatat Consiliul Concurenţei din România în 2010, în urmă unei investigaţii derulate pe aceasă piaţă, arată un comunicat al Consiliului, remis azi redacţiei.

Consiliul Concurenţei a amendat, în anul 2010, cu peste 5,2 milioane lei (aproximativ 1,22 milioane euro) 14 companii care au participat la o înţelegere anticoncurenţială pe piaţa administrării private a fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II) din România, arată sursa.

"Înţelegerea a vizat aşa numitele «dubluri» (participanţii înregistraţi cu două acte de aderare la fonduri de pensii diferite), în perioada de aderare iniţială la fondurile de pensii administrate privat. Toate companiile sancţionate au acţionat în instanţă Consiliul Concurenţei, solicitând anularea amenzii. În acest context, al litigiilor aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având că obiect anularea amenzilor aplicate, instanţa supremă a dispus sesizarea CJUE, în vederea obţinerii unor clarificări din partea acesteia cu privire la noţiunile de restrângere «prin obiect» şi de afectare semnificativă a concurenţei", conform CC.

În ceea ce priveşte contextul economic şi juridic în care se înscrie această înţelegere, CJUE a reţinut că legislaţia naţională impunea obligativitatea aderării persoanelor vizate la unul dintre fondurile de pensii private autorizate în acest scop. Această aderare devenea validă din punct de vedere legal doar la momentul înregistrării sale la CNPAS. Totodată, persoanele care s-au înscris la mai mulţi administratori ai unor asemenea fonduri nu au efectuat o aderare validă şi trebuiau repartizate între aceste fonduri, în mod direct proporţional cu numărul de persoane a căror aderare fusese validată pentru fiecare dintre fondurile respective.

Hotărârea CJUE pronunţată în Cauza C-172/14 ING Pensii a validat susţinerile autorităţii de concurenţă, stabilind că acordurile de împărţire a clienţilor încheiate între fondurile de pensii private în cauza principală constituie o înţelegere care are un obiect anticoncurenţial, fără ca numărul de clienţi vizaţi de aceste acorduri să poată fi relevant în scopul aprecierii condiţiei referitoare la restrângerea concurenţei în cadrul pieţei interne.

"Anterior acestei decizii, opinia Avocatului General Nils Wahl în cauza (C-172/14) ING Pensii, a confirmat, de asemenea, poziţia Consiliului Concurenţei în sensul că acordurile încheiate între administratorii fondurilor de pensii administrate privat pentru repartizarea persoanelor care au semnat mai multe acte de aderare au denaturat concurenţă pe piaţă pensiilor private obligatorii", mai arată Consiliul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Prosteala pe fata pentru contribuabili.La 17.07.2015 suma totala depusa 1828.28 lei ,Valoarea unitatii de fond este 19.740702 lei si Valoarea contului este de 2297.10 lei dupa 7 ani de la lansare.Unde este dublarea sumei cu care se lauda Fondurile de Pensii Private Pilonul 2 ???????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9203
Gram de aur (XAU)Gram de aur364.5107

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb