CONSILIUL CONCURENŢEI: Investigaţie pe piaţa bancară, pentru operaţiunile cu cardul

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 mai 2013

Investigaţie pe piaţa bancară, pentru operaţiunile cu cardul

Avem printre cele mai mari comisioane la plata cu cardul: 1-1,2%, faţă de sub 1% media din UE

Consiliul Concurenţei (CC) inves-tighează piaţa bancară, pe sectorul operaţiunilor cu cardul, după cum a anunţat, ieri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC. Domnia sa a declarat: "Timp de doi ani de zile am colectat date de la 28 de bănci, ne-am uitat la nivelurile de tranzacţie şi la rentabilitatea operaţiunilor în România, precum şi la modul în care au loc tranzacţii similare în UE. Sunt tarife la Visa şi MasterCard peste medie, undeva la 1-1,2% din valoarea tranzacţiei, faţă de sub 1% în UE şi faţă de angajamentele pe care şi le-a luat Visa în UE acum două săptămâni, de a coborî nivelul acestor comisioane undeva la 0,4% pentru tranzacţiile trans-frontaliere".

Comisioanele practicate la noi pentru tranzacţiile cu cardul nu sunt justificate economic, potrivit lui Bogdan Chiriţoiu, care apreciază că "băncile au deja profit din operaţiunile de carduri şi deja exis-t-ă un efort la nivel european de a reduce aceste comisioane".

Reprezentanţii CC intenţionează să aibă o discuţie cu membrii Guvernului şi cu cei ai BNR, pentru identificarea celei mai bune metode de reducere a nivelului comisioanelor în ţara noastră, a mai spus domnul Chiriţoiu, ieri, în cadrul evenimentului de lansare a Raportului CC pe 2012.

Domnia sa a subliniat: "Aceste comisioane reprezintă o înţelegere între bănci, dar nu aceasta este problema, ci nivelul comisionului".

Declanşată în 2011, investigaţia pe piaţa serviciilor de plăţi bancare a urmărit patru direcţii principale: modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piaţa cardurilor de plată; modul de determinare a nivelului comisioanelor şi taxelor plătite de comercianţi către banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate în cazul tranzacţiilor cu carduri; profitabilitatea sectorului cardurilor de plată şi gradul de concentrare a pieţei serviciilor de plată cu carduri.

În conformitate cu regulile Visa şi MasterCard, până în 2011, comisioanele interbancare erau stabilite de băncile membre ale celor două organizaţii şi ajungeau la 1%.

Începând cu 2012, nivelul comisionului interbancar aplicabil tranzacţiilor efectuate în România cu carduri emise sub sigla MasterCard este stabilit de MasterCard şi aplicat de băncile membre, acesta crescând la 1,2%, nivel similar cu cel aplicabil în Grecia, în timp ce în ţări ca Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia, Marea Britanie nivelul comisionului este între 0,5% şi 1%. În Polonia, comisionul interbancar aplicabil de Mas-terCard este de 1,4%.

În ceea ce priveşte sistemul VISA, comisionul interbancar aplicabil în România se stabileşte în continuare de băncile membre din România şi a rămas la acelaşi nivel de 1%.

Analiza profitabilităţii efectuată de Consiliul Concurenţei arată că rata medie a profitului înregistrată în activitatea de emitere de carduri, în perioada 2009-2011, a fost între 62,1% şi 101,1%, pentru jumătate din băncile intervievate.

Totodată, studiul relevă că veniturile încasate de băncile emitente din comisioanele interbancare reprezintă între 8,1% şi 11,2% din totalul veniturilor din activitatea de emitere carduri.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Solutia pentru stabilirea COMISIOANELOR si chiar a D.A.E. TREBUIE CORELATA DIRECT PROPORTIONAL CU PUTEREA de CUMPARARE a CLIENTULUI BANCAR din Romania. In mod ilogic, dar si imoral, in Romania, PRETURILE, in general si COMISIOANE si DAE, in special, sunt, in mod abuziv, mai mari sau sensibil egale, decat in celelalte tari ale U.E., chiar daca salarile si pensile, din Romania, sunt in cea mai parte a lor, de mizerie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb