Consiliul Concurenţei investighează de ce preţul carburanţilor în România depăşeşte media UE

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 februarie 2017

Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom: "Preţurile din ţara noastră sunt printre cele mai mici din Europa"

Consiliul Concurenţei a demarat o investigaţie sectorială pe piaţa carburanţilor, pentru a analiza de ce preţurile în România sunt mai mari decât media din Uniunea Europeană, a declarat, ieri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă pe teme energetice, potrivit Agerpres.

Domnia sa a spus: "Preţurile sunt apropiate în toată Europa şi este ceea ce ne aşteptam, iar faptul că avem resurse este mai puţin important. Problema nu cred că se pune la modul: avem resurse, de ce nu avem preţul mai mic? Întrebarea este de ce de un an de zile este mai mare decât media UE? Aici căutăm o explicaţie, pentru că, tradiţional, preţul în România era un pic sub medie. De undeva de la începutul anului trecut suntem peste medie, vorbim de preţul fără taxe. Cu taxe, suntem jos, statul român taxează mai puţin decât alte state. Unde intervin companiile este partea fără taxe. Este o evoluţie relativ nouă pe care nu o înţelegem pe de-a-ntregul, aşa că am lansat o investigaţie. Ei vor primi o serie de întrebări la care sunt obligaţi să răspundă legal. Vrem să înţelegem exact care sunt schimbările care au dus la această evoluţie, pentru noi surprinzătoare".

Piaţa carburanţilor din România este concurenţială, iar preţurile din ţara noastră sunt printre cele mai mici din Europa, a declarat, joia trecută, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că datele de pe site-ul Comisiei Europene privind preţurile la carburanţi din diferite ţări nu sunt tot timpul comparabile, întrucât conţin elemente diferite.

Mariana Gheorghe a spus: "La ora actuală avem preţurile cele mai joase din Europa, a doua sau a treia poziţie de jos. Datele pe care le folosim de la comunitatea europeană am mai spus-o şi o repetăm, nu sunt întotdeauna date foarte comparabile. Unu: vorbim de preţurile din România, nu de preţurile Petrom. Doi: în acele preţuri, fiecare ţară poate să raporteze şi raportează elemente diferite. Din ceea ce am analizat noi, de exemplu, unele ţări nu includ în aceste cifre medii vânzările de pe autostrăzi. Acestea au preţurile cele mai mari, pentru că şi traficul şi cererea sunt mai mari pe autostrăzi. Alte ţări, de exemplu, includ costul cu stocurile de rezervă în taxe şi nu în preţul produsului, la noi este inclus în preţul produsului. Şi sunt şi altfel de diferenţieri care fac ca, deşi este o bună referinţă preţul de la comunitatea europeană, nu este o reflectare exactă a unei comparabilităţi unu la unu".

Ea a fost întrebată cum comentează un raport al Consiliului Concurenţei, în care se arată că piaţa carburanţilor din România este una de tip oligopol.

"Noi credem că este o piaţă concurenţială şi funcţională, cu noi intrări de concurenţi în ultimii ani. Numai anul trecut au fost construite peste 25 de staţii noi de către diverşi operatori, iar noi nu am construit atât de mult. Concurenţa este pe calitatea produselor, pe oferta de produse non-petroliere, lucru care se vede în fiecare zi. Piaţa a crescut cu 4,9% în retail, iar noi am crescut cu 5,2%", a susţinut oficialul Petrom.

Gheorghe a mai spus că reprezentanţii companiei vor conlucra cu cei ai autorităţii de concurenţă pentru a avea o imagine foarte clară a fenomenelor.

"Nu uitaţi că, în structura preţului nostru, jumătate din preţ este taxarea, 30-35% este costul propriu-zis al produsului, respectiv producţie şi rafinare, şi 10-15% sunt costuri legate de logistica, vânzarea şi distribuţia acestor produse, lucru care duce la diferenţieri de la o ţară la alta, în funcţie de sistemul de distribuţie, de sistemul de depozitare şi de alte elemente de competitivitate de costuri", a adăugat Gheorghe.

Ea a mai spus că Petrom are în vedere, pe viitor, dezvoltarea unui parteneriat cu Auchan.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb