CONSILIUL IFRS Unele bănci europene au provizionat prea puţin expunerea pe Grecia

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 august 2011

Unele bănci europene au provizionat prea puţin expunerea pe Grecia

Unele instituţii financiare europene ar fi trebuit să înregistreze pierderi mai mari pe deţinerile de obligaţiuni de stat greceşti în rezultatele financiare anunţate recent, a arătat Consiliul Internaţional de Standarde de Contabilitate într-o scrisoare către autorităţile UE, citată de FT. International Accoun-ting Standards Board (IASB), care stabileşte stan-dardele internaţionale de raportare financiară IFRS, critică modul incon-sistent în care băncile şi com-paniile de asi-gurări au de-preciat valoa-rea activelor pe datoria de stat a Greciei, scrie Financial Times, preluat de Mediafax.

Scrisoarea a fost adresată Autorităţii Europene a Valorilor Mobiliare şi Pieţelor şi nu nominalizează vreo bancă sau vreo ţară, notează publicaţia britanică.

Cu toate acestea, documentul reflectă probleme concrete privind abordarea asumată de cea mai mare bancă din Europa după active, grupul francez BNP Paribas, şi de compania de asigurare CNP Assurances, potrivit unei surse citate de FT.

Ambele companii au folosit propriile modele pentru a evalua deţinerile de datorii de stat greceşti, şi nu cotaţiile de pe pieţele financiare, a adăugat sursa citată.

Un purtător de cuvânt al BNP Paribas a afirmat că grupul francez "a provizionat expunerea pe Grecia cu acordul total al auditorilor săi şi al autorităţilor relevante, în conformitate cu planul convenit de Uniunea Europeană pe 21 iulie".

Un reprezentant al CNP a refuzat să comenteze informaţiile.

Băncile europene au înregistrat, în raportările financiare pe trimestrul al doilea publicate în ultimele săptămâni, pierderi totale de 3 miliarde euro pe deţinerile de obligaţiuni de stat elene, însă metodele folosite pentru evaluarea expunerii au fost diferite.

Procentajul deprecierii expunerii pe datoria de stat a Greciei, aşa cum a fost raportat de fiecare bancă, variază de la 21% la 50%, demonstrând că băncile privesc foarte diferit proporţia în care îşi vor recupera creanţele de la statul elen.

Folosind cea mai agresivă abordare, adică evaluarea tuturor deţinerilor de titluri greceşti în funcţie de cotaţiile de pe pieţe, ar cauza deprecieri suplimentare de 6,6 miliarde euro la 19 bănci europene cu cele mai mari expuneri pe Grecia, potrivit unei analize Citi.

BNP ar fi cea mai afectată, cu provizioane suplimentare de 2,1 miliarde euro, urmată de Dexia, cu 1,9 miliarde euro, şi Commerzbank, cu 959 milioane euro, potrivit Citi.

Comisia Europeană a arătat la începutul săptămânii că băncile europene nu au nevoie de recapitalizări dincolo de ceea ce s-a decis în urma testelor de stres încheiate în această vară.

Folosind evaluarea tuturor deţinerilor de titluri greceşti în funcţie de cotaţiile de pe pieţe, ar cauza deprecieri suplimentare de 6,6 miliarde euro la 19 bănci europene cu cele mai mari expuneri pe Grecia, potrivit unei analize Citi.

BNP ar fi cea mai afectată, cu provizioane suplimentare de 2,1 miliarde euro, urmată de Dexia, cu 1,9 miliarde euro, şi Commerzbank, cu 959 milioane euro.

Autoritatea Bancară Europeană: Băncile din UE nu au nevoie de o infuzie uriaşă de capital

Băncile din Uniunea Europeană nu au nevoie de o infuzie uriaşă de capital, dar criza datoriilor suverane continuă să provoace probleme în sectorul bancar, potrivit Autorităţii Bancare Europene (ABE). "Autoritatea nu cere recapitalizarea urgentă şi masivă a băncilor din UE", se arată într-un comunicat al ABE.

Testele de stres efectuate recent de ABE au arătat că băncile din UE şi-au consolidat semnificativ capitalul şi au capacitatea să facă faţă unor scenarii macroeconomice stresante, potrivit instituţiei. "Acest punct de vedere nu s-a modificat după ce băncile au dezvăluit noi expuneri la datorii suverane", a precizat ABE. Autoritatea a răspuns astfel unui articol din Financial Times Deutschland, potrivit căruia preşedintele ABE, Andrea Enria, ar fi îngrijorat în legătură cu structura de capital a băncilor din Uniune şi ar putea cere prerogative sporite.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb