Valorificarea patrimoniului statului prin crearea unor parcuri industriale pe platformele industriei de apărare, nefuncţionale în prezent, a fost una dintre propunerile ridicate de către reprezentanţii Parcurilor industriale, prezenţi astăzi, la sediul Ministerului Economiei, la consultările cu reprezentanţii industriei manufacturiere în vederea elaborării Strategiei de Reindustrializare a României, conform unui comunicat remis redacţiei.
La întâlnire a fost prezent şi directorul Direcţiei pentru comunităţi locale, Vasilica Baciu, din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Reprezentanţii Parcurilor industriale au sugerat, de asemenea, să fie reglementate zonele libere "pe locaţie" (parc industrial), ca în alte ţări europene cum ar fi Austria şi Italia. De asemenea, au fost ridicate o serie de probleme specifice legate de accesul la fondurile europene pentru înfiinţarea incubatoarelor de afaceri şi a clusterelor industriale, de modificarea şi completarea Legii finanţelor publice şi a Legii parcurilor industriale, se mai arată în comunicat.
O temă distinctă a parcurilor industriale înfiinţate pe locaţia fostelor fabrici este, potrivit participanţilor la discuţii, nevoia de fonduri pentru înlocuirea infrastructurii de utilităţi care în multe cazuri depăşeşte 50 de ani. Instalaţiile electrice vechi au şi impact asupra eficienţei energetice a acestor parcuri industriale, au spus aceştia.
Cei prezenţi la dezbatere au cerut, totodată, reînfiinţarea şcolilor profesionale, facilităţi pentru atragerea investitorilor în cadrul parcurilor industriale, înfiinţarea unei autorităţi naţionale pentru structurile de afaceri, după modelul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine, precum şi armonizarea normelor UE cu cele naţionale privind ajutorul de stat, menţionează sursa citată.