Consumul naţional de electricitate a crescut azi cu peste 13% din cauza caniculei

E.D.
Companii #Energie / 13 august 2014

Consumul de electricitate al ţării a crescut astăzi, din cauza caniculei, cu 13,6% faţă de ieri, ajungând la 7.318 MW, potrivit datelor furnizate de Dispeceratul Energetic Naţional.

Spre comparaţie, ieri, consumul mediu de energie electrică la nivel naţional a fost de 6.437 MW.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în cursul zilei de azi, o avertizare Cod Galben de caniculă, valabilă la nivelul întregii ţări în următoarele două zile.

Conform meteorologilor, în intervalul 13 - 14 august, valul de căldură se va intensifica. Vremea va fi călduroasă, caniculară în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic va fi accentuat.

De asemenea, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade şi, izolat, 38 de grade.

ANM menţionează faptul că, începând din seara zilei de joi (14 august) şi pe parcursul zilei de vineri (15 august), în vestul, nordul şi centrul ţării instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi vor fi intervale cu averse torenţiale, vânt cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb