Context şi subtext la o soluţie proastă

Violarea cu perversiuni a Constituţiei României nu mai este de mult un "sport" rezervat "elitelor" formate din şmecheri, şmecheraşi, băieţi deştepţi ori cu ochi albaştri! A devenit, ca şi golful, dacă nu o activitate de masă, atunci una căreia i se dedică foarte multă lume, cu condiţia să aibă dare de mînă şi timp la dispoziţie. La noi, prin definiţie şi tradiţie, instituţiile dotate cu timp nelimitat şi resurse cît cuprinde sunt cele ale statului. Indiferent cît e de costelivă economia, la noi, ugerul bugetului se umple şi se face an de an tot mai mare. Iar, dacă se întîmplă să mai şi scadă din cînd în cînd, viţeii ocrotiţi de pericolul înţărcării sunt, întotdeauna, instituţiile care "ne apără". De aceea, tocmai aceste instituţii sunt cele care se întrec în a călca în picioare Constituţia şi orice reguli care aduc cu Democraţia. Nu o fac de dragul jocului, ori numai din ignoranţă şi prostie, ci ori de cîte ori le este periclitată viaţa cea dulce şi prosperă a lui dolce far niente, ori încă şi mai abitir cînd sunt puse în pericol interesele celor care conduc instituţiile respective şi, mai larg, ale celor care beneficiază de pe urma privilegiilor împărţite de aceştia, "fidelilor". Soluţia proastă de care vorbim este ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul României, pentru a salva, chipurile, nobilele demersuri judiciare închinate eradicării corupţiei din România, a cooptat cu acte în regulă SRI-ul, în sistemul judiciar al ţării. "Soluţia" face harcea-parcea şi principiul şi realitatea separaţiei puterilor în statul numit România şi reînvie umbra unei atotputernice poliţii politice, dotată nu doar cu toate excepţiile şi privilegiile acţiunii extra-legale, ci şi cu puterea de a face justiţie, din şi pe seama abuzurilor pe care le practică. Scuza absolut ridicolă şi inacceptabilă în spatele căreia s-au ascuns, ca o turmă de elefanţi după tufa de mărar, Preşedintele, Premierul, Ministrul Justiţiei şi CSAT-ul, "e o soluţie temporară" (sic!), nu e bună nici de aruncat în hazna. Miroase prea tare! E ca şi cum ai da unuia în cap cu parul, azi, după care te scuzi şi spui că e o măsură temporară; mîine, dacă se mai ridică ăla de jos, poate îi aplici altă "soluţie"!!! La urma urmei, per total, în două zile, nici nu l-ai omorît aşa de tare!!!

Dacă ar fi vorba doar despre o "discuţie teoretică", argumentele ar fi suficiente pentru a ne opri aici. Miza este însă mult mai mare, de aceea contextul acestei decizii contează foarte mult pentru a putea privi lucrurile în perspectivă. Adevărul este că, în mai toate "Marile democraţii" bate un vînt rece şi aspru iscat de creşterea apetitului autoritar al unor personalităţi deficitare, atît psihologic, cît şi cultural, ajunse în cele mai înalte funcţii de stat, precum şi de jocul duplicitar al elitelor care trăiesc pe seama controlului asupra instituţiilor şi înaltelor decizii din administraţie. Acestea au construit, cu bună ştiinţă, falsa dilemă "ori securitate, ori democraţie", ca şi mitul de inevitabilitate al tîrgului "mai lăsăm la democraţie, ca să cîştigăm la securitate" folosind momentul de mare derută 9/11 şi, mai larg, ameninţarea teroristă augumentată de problemele create de valurile de refugiaţi, aparent, scăpate de sub control. Pe fondul acesta, nu doar în România istoricelor jumătăţilor de măsură democratice, ci chiar în inima Americii s-a procedat "cît se poate de democratic" la suspendarea sau aruncarea în inaccesibilitate a unora dintre Drepturile şi Libertăţile Fundamentale ale Omului care, acolo, chiar sunt piatra de temelie a societăţii respective! Povestea vorbei: Capra sare masa, iada sare casa!!!

Subtextul decizei care l-a cununat pe Dracul cu Mumăsa, pentru ca, împreună, să poată face faţă problemelor tot mai complicate ale corupţiei din Iad, adică România, este la fel de interesant şi de relevant. El se poate reduce la mesajul: "În România, Democraţia e bună pentru discurs; realitatea, ca să poată fi tratată de relele de care suferă, cere olecuţă de "mînă forte". În România, "o dictatură de dezvoltare" (temporară, nici nu încape vorbă!!!) sigur face mai mult bine, decît rău!!

Şi, cam cît durează tratamentul? După "doctorii" de la Moscova, nu se termină niciodată, ori pînă moare pacientul! După unii dintre cei care au ajuns să facă reţetele chiar şi la Washington, poate dura cam un deceniu, cum a fost cazul Greciei sub dictatura coloneilor; două-trei decenii, cum au fost cazurile Americii Latine, (Argentina, Chile), ori aproape jumătate de secol, dacă luăm cazul Spaniei lui Franco. Oricum, o groază de timp ca să ne gîndim pe îndelete cum şi cît am contribuit noi înşine, din prostie, laşitate sau interes de gaşcă, la viitoarea tristă şi neagră "etapă de tranziţie" din istoria României.