Producătorul german de anvelope şi componente auto Continental AG analizează mai multe posibile achiziţii pentru a-şi consolida activităţile în domeniul pneurilor, a declarat miercuri directorul diviziei de pneuri de la Continental, Nikolai Setzer, transmite Reuters.
"În acest context, de găsire de ţinte de preluare, suntem interesaţi în mod special de activităţi în domeniul pneurilor de înlocuire", a declarat Nikolai Setzer la salonul de vehicule utilitare de la Hanovra. "Avem capacitatea financiară de a realiza achiziţii", a mai spus Setzer, precizând însă că grupul Continental nu are planuri de a prelua un alt producător de pneuri şi ar dori să se concentreze pe producătorii de pneuri de înlocuire.
Ultima tranzacţie majoră încheiată de Continental a fost preluarea producătorului american de cauciuc Veyance Technologies în 2014 pentru 1,4 miliarde de euro. În primul semestru al acestui an, Continental a raportat rezultate peste aşteptări, graţie creşterii marjelor de profit în sectorul pneurilor ca urmare a scăderii preţului cauciucului, conform sursei citate.