CONTRA CURENTULUI: Peste 84% din suprafaţa noastră viticolă este cultivată cu soiuri albe

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 7 decembrie 2010

Peste 84% din suprafaţa noastră viticolă este cultivată cu soiuri albe

Contra trendului global de pe piaţa vinului, care presupune un consum mult mai mare de vinuri roşii în detrimentul celor albe, noi bem, în principal, vinuri albe. Acest lucru se reflectă şi în culturile viticole, în ţara noastră preponderente fiind soiurile de viţă de vie pentru vinuri albe. Astfel, suprafaţa cultivată cu aceste soiuri ocupa, anul trecut, 84,1% din totalul suprafeţei cultivate cu vie pentru struguri de vin. Soiurile de struguri pentru vinuri albe sunt cultivate mai mult în regiunea de dezvoltare Sud-Est (37,4%), urmată de regiunile Nord-Est (18,8%), Sud-Vest Oltenia (18,4%) şi Sud-Muntenia (16,1%).

Tot în regiunea Sud-Est regăsim şi cea mai întinsă suprafaţă cultivată cu vie pentru vinuri roşii (53,6%), urmând regiunile Sud-Vest Oltenia (20,5%) şi Sud-Muntenia (15,1%), potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), care a realizat, pentru prima dată după 1989, o cercetare statistică de bază privind suprafeţele cultivate cu vie.

Suprafaţa totală de vie - pe rod şi tânără - (exclusiv suprafeţele viticole care nu au fost utilizate anul trecut şi suprafeţele cultivate cu vii în gospodăriile particulare) se întindea, în 2009, pe 180.262 de hectare, numărul exploataţiilor agricole care au utilizat suprafeţe cultivate cu vie fiind de 894.000.

Cea mai mare suprafaţă cu vie - 41,8% din suprafaţa viticolă a ţării -se află în regiunea de dezvoltare Sud-Est. În ţara noastră, suprafeţele viticole destinate producţiei de vinuri de calitate cu denumire de origine controlată (DOC) reprezintă 15,1% din suprafaţa totală cu vie pentru struguri de vin.

Restul de 84,9% din suprafaţa totală este cultivată cu vie pentru producerea vinurilor cu indicaţie geografică, a celor de masă şi a vinurilor din struguri hibrizi.

În regiunea Sud-Est a fost înregis-trată cea mai mare suprafaţă cultivată cu vie pentru vinuri DOC, respectiv 44,5%. Tot în această zonă se află şi cea mai mare suprafaţă cultivată cu struguri de masă - 79,3% din total.

În baza strategiei pentru dezvoltarea sectorului, care se află în curs de implementare, se fac eforturi pentru extinderea suprafeţelor apte să producă vin DOC, ne-a spus Emil Dumitru, consilier juridic în cadrul Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV). Potrivit domniei sale, în prezent plantăm circa 3000 de hectare de vie anual. Acest lucru înseamnă că, din anul 2007, de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, am plantat aproximativ 11.000 de hectare de viţă de vie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb