Controlorii de trafic aerian intră vineri în grevă de avertisment, timp de două ore

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 9 mai 2017

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) va declanşa, vineri, între orele 11:00-13:00, o grevă de avertisment, deoarece contractul colectiv de muncă a expirat din data de 1 septembrie 2016, dar şi pentru că nu s-a ajuns la nicio înţelegere în privinţa revendicărilor salariaţilor, a declarat, ieri, liderul sindical Gabriel Tudorache, citat de Agerpres.

Principalele nemulţumiri ale salariaţilor ROMATSA vizează lipsa unui nou contract colectiv de muncă pentru perioada 2016/2017, faptul că nu se mai fac angajări, nu există buget, iar conducerea Regiei este una interimară.

"Având în vedere că pe timpul negocierilor ce au avut loc în vederea perfectării unui nou CCM pentru perioada 2016/2017 părţile implicate în negociere, respectiv sindicatul reprezentativ ATSR, pe de o parte, şi RA ROMATSA, pe de altă parte, nu au ajuns la o înţelegere cu privire la revendicările formulate de salariaţi, sindicatul reprezentativ a obţinut acordul a mai mult de jumătate din numărul de membri ai acestuia de a declara grevă de avertisment la nivelul RA ROMATSA, toate subunităţile, în data de 12 mai 2017, între orele 11:00 - 13:00", se arată într-un document al ATSR, obţinut, ieri, de Agerpres.

Sindicaliştii din ROMATSA precizează că, începând cu data de 1 septembrie 2016, CCM 2015/2016 a expirat, iar concilierea ce a avut loc prin intermediul reprezentantului ITM Bucureşti la nivelul unităţii a eşuat, potrivit procesului verbal nr. 24963, încheiat în data de 21.11.2016. Cu toarte acestea, Comisia de negociere a ATSR a continuat negocierile şi după această conciliere eşuată, dar nici până în prezent nu s-a ajuns la o înţelegere cu patronatul cu privire la revendicările formulate de către salariaţi prin reprezentanţi sindicali.

Potrivit sursei citate, în timpul grevei se va asigura mai mult de o treime din activitatea normală a ROMATSA, iar organizatorii acesteia, respectiv comisia de negociere a sindicatului ATSR, au disponibilitatea de a continua negocierile cu patronatul în vederea soluţionării revendicărilor.

"Personalul CTA participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11:00-13:00, prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA", se arată în document.

Greva controlorilor de trafic aerian nu va afecta zborurile monarhilor, şefilor de stat, premierilor şi miniştrilor, zborurile misiunilor de căutare şi salvare, zborurile militare, zborurile umanitare şi zborurile de poliţie aeriană.

În cazul în care greva de avertisment nu are ca efect soluţionarea revendicărilor şi încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă, va fi declanşată greva propriu-zisă, avertizează ATSR.

Ultima grevă de avertisment declanşată de controlorii de trafic aerian a avut loc în iulie 2015 şi a afectat 22 de aterizări şi 18 decolări, adică 40 de mişcări de aeronave programate pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, conform planurilor de zbor.

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanţată de importanţă naţională, deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian şi nu primeşte de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectului de activitate sau pentru realizarea programului de investiţii şi dezvoltare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb