Frauke Petry, copreşedinta formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a declarat astăzi că va părăsi partidul devenit a treia forţă din Parlament după alegerile de duminică, scrie presa germană, citată de Reuters.
"Este clar că acest pas va urma", a spus Petry, fără a preciza când îşi va da demisia.
AfD nu a comentat informaţia.
Copreşedinta Partidului Alternativa pentru Germania (AfD) Frauke Petry a anunţat ieri că refuză un mandat din partea formaţiunii de dreapta naţionalistă în Camera Deputaţilor, din cauza declaraţiilor agresive ale mişcăriii în urma alegerilor, conform sursei citate.