CORESPONDENŢĂ DIN POLONIA - FORUMUL ECONOMIC KRYNICA Investiţiile în creşterea competitivităţii, o soluţie la criza europeană

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 septembrie 2012

Investiţiile în creşterea competitivităţii, o soluţie la criza europeană

Oficialii guvernamentali şi reprezentanţii marilor companii din Uniunea Europeană consideră că fondurile de coeziune trebuie îndreptate, în următorii ani, către creşterea competitivităţii economiei europene, care pierde teren în faţa unor ţări cu dezvoltare accelerată precum China, India, Brazilia. Ei discută, în aceste zile, în cadrul Forumului Economic de la Krynica - Polonia, despre soluţiile la ieşirea din criza actuală prin care trece Europa.

Mario Baldassarri, preşedintele Comisiei pentru Finanţe şi Trezorerie a Senatului Italian, a declarat, ieri: "Uniunea Europeană şi SUA cumpără, de ani de zile, bunuri din China. China a economisit banii europenilor şi americanilor şi a început, cu aceşti bani, să le cumpere datoriile. E o nebunie să mai lăsăm China să continue să cumpere datoriile ţărilor din Uniunea Europeană. Nu este o soluţie la criză".

Domnia sa apreciază că soluţia pentru ieşirea din criză este schimbarea modului în care este guvernată economia globală: "Trebuie ca ţările Uniunii Europene să schimbe, împreună cu SUA, sistemul de guvernanţă a economiei mondiale ca să ieşim din criză. Avem nevoie de noi instituţii care să înfrunte noua eră şi care să găsească motoare durabile de creştere economică în următorii 50 de ani.

Dacă nu facem acest lucru, alternativa este ca SUA să fie în continuare o lăcustă care consumă mult mai mult decât produce şi îşi creşte în continuare gradul de îndatorare. Economia europeană nu mai este competitivă pe piaţa mondială şi tot mai multe produse şi mărfuri vor fi achiziţionate din ţările în curs de dezvoltare. Acum China are 40% din datoria SUA. China va cumpăra toată lumea dacă nu ieşim din acest cerc vicios al crizei prin regăsirea unui nou sistem de guvernanţă".

Hendrik Bourgeois, vicepreşedinte pe probleme de Afaceri Europene din cadrul General Electric (GE), a declarat că noua politică de coeziune a Uniunii Europene trebuie să genereze creştere economică durabilă, stabilitate, locuri de muncă. Astfel, Europa trebuie să îndrepte fondurile de coeziune către creşterea competitivităţii pe piaţa globală.

Domnia sa a menţionat: "Trebuie să protejăm beneficiile pieţei unice europene şi să le dezvoltăm. Marile companii multinaţionale prezente în Europa au nevoie de pieţe mari, de un cadru legal stabil şi transparent, facilităţi pentru investiţii, infrastructură şi cadru de reglementare flexibil.

Oficialul GE crede că UE nu trebuie doar să cheltuiască bani pentru reducerea diferenţelor de dezvoltare în ţări şi regiuni: "UE trebuie să cheltuias-că pentru creşterea competitivităţii şi să ajute ţările cu probleme de absorb-ţie. Nu este nevoie să aloce mai mulţi bani ci să ajute beneficiarii fondurilor să facă proiecte bune, durabile, pe care să le implementeze corect şi repede".

Mario Baldassarri a mai spus că Uniunea nu trebuie să mai fie axată pe salvarea băncilor şi a pieţelor financiare şi trebuie să se concentreze pe economie şi comunitate: "Trebuie să avem economii publice şi să nu mai cheltuim mai mult decât ne permitem. Ţinta de deficit zero nu ne-a adus decât taxe mai mari şi investiţii mai mici. Economia europeană nu poate creşte în aceste condiţii".

Hendrik Bourgeois a subliniat că economia are nevoie de creditare, dar în limite rezonabile. Economia trebuie să se dezvolte pe principii de creştere sănătoase şi Europa nu duce lipsă de oportunităţi în special în zona Centrală şi de Est. Potrivit oficialului GE, Uniunea trebuie să identifice noile oportunităţi de dezvoltare, iar domnia sa crede că energia va ocupa un rol principal. "Mai multă integrare fiscală, economică şi politică a UE va fi soluţia pentru criză", a conchis domnul Bourgeois.

Forumul Economic din Krynica este la cea de-a 22-a ediţie şi are ca temă "Viziuni noi pentru timpuri grele. Europa şi Lumea în confruntarea cu criza".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb