CORINA CREŢU DESPRE ACCESAREA FONDURILOR UE: "La regulile europene, România a adăugat o birocraţie excesivă"

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 19 septembrie 2017

"La regulile europene, România a adăugat o birocraţie excesivă"

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat luni, la Zalău, că România are o birocraţie excesivă în accesarea de fonduri europene, cu proiecte pentru care trebuie completate câte 5.000 de pagini şi cu reglementări suplimentare faţă de cele cerute de instituţiile europene.

"Simplificarea accesului la fonduri europene pentru beneficiari este o prioritate a mandatului meu şi am depus deja la Parlamentul European o serie de măsuri de simplificare pentru acest exerciţiu financiar, pentru că sunt conştientă că accesarea fondurilor europene a devenit un proces foarte complex şi foarte mulţi abandonează ideea de a mai folosi fonduri europene pentru că procesul este mult prea complex şi mult prea complicat. Noi avem reguli europene. Din păcate, la aceste reguli europene România a adăugat o birocraţie excesivă. Este singura ţară unde avem proiecte în care trebuie completate 5.000 de pagini de formulare. Aşa ceva este inacceptabil din punctul meu de vedere", a afirmat Corina Creţu, la conferinţa "În dialog cu cetăţenii", conform Agerpres.

În opinia sa, cea mai mare parte a timpului alocat unui proiect trebuie dedicat implementării acestuia, şi nu întocmirii documentaţiilor.

"Am văzut că regiunile cele mai de succes sunt cele care simplifică, care ajută beneficiarii, care acordă asistenţă tehnică şi care încurajează inovarea. Noi niciodată nu vom cere 5.000 de pagini pentru un proiect. Din contră, cele mai multe state membre au ajuns la nivelul de a depune proiecte în format electronic", a subliniat comisarul european.

Corina Creţu a precizat că va lucra "mână în mână" cu autorităţile naţionale pentru a simplifica procedurile şi pentru a găsi un echilibru între acest lucru şi controlarea modului în care sunt folosite fondurile europene.

Prezentă la întâlnirea de la Zalău, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene, a susţinut că autorităţile române au început deja procesul de simplificare a birocraţiei privind accesarea fondurilor europene şi că acesta este finalizat în proporţie de 80%.

"Unde vom sesiza suprareglementări, ele vor fi eliminate", a punctat Rovana Plumb.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. a , doar atat, eu credeam ca a adaugat o hotie specifica administratiei dambovitene

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb