CORINA CREŢU: "Experţii au elaborat un set de propuneri pentru simplificarea accesului la fondurile UE"

G.F.
Fonduri Europene / 30 noiembrie 2017

"Experţii au elaborat un set de propuneri pentru simplificarea accesului la fondurile UE"

Grupul la nivel înalt, format din experţi independenţi, va avea astăzi o ultimă discuţie pe tema simplificării accesului la fondurile europene şi a reducerii birocraţiei în gestionarea programelor de finanţare din politica de coeziune în perioada post-2020, informează reprezentanţa Comisiei Europene în ţara noastră, prin intermediul unui comunicat de presă.

"Grupul la nivel înalt a dezbătut teme dificile, cum ar fi procesele de audit şi control, şi a făcut acest lucru cu curaj şi fără să evite anumite subiecte. Experţii au elaborat un set bogat de propuneri clare şi detaliate pentru simplificarea în viitor a accesului la fondurile UE ", a declarat comisarul Corina Creţu.

Discuţiile se vor concentra, în special, pe următoarele subiecte: pregătirea viitoarelor programe şi evitarea întârzierilor; metode online şi indicatori comuni pentru a face raportarea mai simplă pentru statele membre şi beneficiari; soluţii simple şi gata de utilizat pentru rambursarea costurilor şi limitarea birocraţiei; criterii mai bine armonizate de evaluare a performanţei investiţiilor din politica de coeziune şi controale mai puţine şi proporţionale.

Creat în 2015 la iniţiativa comisarului european Corina Creţu, Grupul la nivel înalt şi-a început activitatea prin formularea unei serii de propuneri, din care o parte au fost luate în considerare la evaluarea intermediară a bugetului actual. Ulterior, Grupul şi-a concentrat eforturile pe perioada post-2020. O propunere privind viitoarea politică de coeziune este aşteptată din partea Comisiei Europene în vara anului 2018.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb