CORINA MARTIN, VICEPREŞEDINTE ANAT: "Evaziunea fiscală din turism ajunge la 80%, în unele zone"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 27 august 2014

"Evaziunea fiscală din turism ajunge la 80%, în unele zone"

"Aparatul guvernamental - incapabil să autorizeze toate pensiunile care funcţionează ilegal"

Departamentul pentru Turism vrea să treacă în sarcina autorităţilor locale activitatea de clasificare a hotelurilor, autorizarea plajelor, emiterea brevetelor de turism şi omologarea pârtiilor de schi

Răducan, FPTR: "Suntem împotriva proiectului, într-o ţară normală aceste autorizări sunt făcute de asociaţiile profesionale din domeniu"

Încă de acum mulţi ani, aparatul specializat din cadrul Departamentului pentru Turism este insuficient pentru autorizarea tuturor unităţilor de cazare care funcţionează ilegal, ne-a spus Corina Martin, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).

Afirmaţia domniei sale vine în contextul în care Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism (DIMMMAT) din cadrul Ministerului Economiei a elaborat un proiect de strategie de descentralizare a turismului care prevede faptul că autorităţile locale vor putea prelua de la ANT activitatea de clasificare a hotelurilor, autorizarea plajelor, emiterea brevetelor de turism şi omologarea pârtiilor de schi.

Corina Martin ne-a precizat: "În minister sunt câţiva oameni, care nu ajung în toate zonele turistice pentru a autoriza unităţile de cazare. De aceea sunt o mulţime de vile şi pensiuni care funcţionează fără autorizaţie. Pe diferite zone, cum ar fi Bran-Moeciu, Vama Veche, Costineşti, evaziunea este foarte mare, aceasta ajungând şi până la 80%. Există şi regiuni, cum ar fi Mamaia, unde evaziunea este mică".

În opinia domniei sale, orice autoritate locală are un interes direct să-i identifice pe operatorii care fac turism la negru şi să-i autorizeze.

"Noi susţinem această iniţiativă din ianuarie 2013 şi solicităm ca procedura de autorizare să treacă la autorităţile locale, pentru a creşte taxele la buget şi pentru a reduce evaziunea fiscală", a mai adăugat doamna Martin.

Potrivit domniei sale, autorităţile locale vor trebui să încheie protocoale de parteneriat cu federaţiile şi patronatele locale din turism. Reprezentanţii acestora din urmă vor participa împreună cu Consiliul Judeţean la acordarea respectivelor autorizaţii.

Referitor la anul turistic 2014, doamna Martin speră ca acesta să fie unul pozitiv, cu uşoare creşteri faţă de 2013: "Am avut pierderi importante în prima parte a verii, dar am recuperat din plin în cea de-a doua parte şi sperăm că vom continua să recuperăm şi în septembrie".

Corina Martin a subliniat că, deşi în continuare Litoralul este dependent de turiştii români, numărul turiştilor străini este în creştere.

"Să lăsăm autorităţile locale să autorizeze locurile de cazare este ca şi cum am spune că din 2015 vom trece la euro"

De altă părere este Dragoş Răducan, vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care consideră că, "într-o ţară normală, avansată din punct de vedere democratic, asociaţiile profesionale ar trebui să se ocupe de autorizarea unităţilor de cazare şi nu numai".

Domnia sa ne-a declarat: "Nu suntem încă pregătiţi să dăm către autorităţile locale această sarcină. Este ca şi cum am spune că din 2015 vom trece la euro. Nu credem că autorităţile locale sunt capabile să acorde astfel de autorizări, pentru că nu au specialişti în domeniu. Primul lucru care se va întâmpla după ce Consiliile Judeţene vor prelua această sarcină va fi aplicarea unor taxe pentru obţinerea respectivelor autorizaţii, care, acum, se acordă gratuit. Acest lucru va însemna o nouă povară pentru sectorul de turism, care oricum plăteşte în jur de 60 de taxe şi impozite specifice".

Dragoş Răducan opinează că, în cadrul ANT, există specialişti care fac faţă situaţiei actuale din domeniul turismului.

"Nu am văzut în proiectul de strategie care vor fi amenzile pentru autorităţile locale în cazul în care acestea nu vor respecta criteriile naţionale pentru acordarea autorizărilor respective", a precizat reprezentantul FPTR, subliniind că asociaţiile din turism nu sunt de acord cu acest proiect, întrucât consideră că lucrurile "stau foarte bine" în prezent.

Potrivit domnului Răducan, creşterea preţurilor din acest an, cu o medie de circa 5%, nu acoperă cheltuielile şi costurile la care sunt supuşi operatorii din turism.

"Mă aştept ca 2014 să se încheie pe pierdere, din punct de vedere turistic, întrucât câteva week-end-uri pline nu fac cât un sezon întreg", ne-a mai spus domnia sa.

Proiectul strategiei de descentralizare: "Comunicarea dintre ANT şi administraţiile locale este foarte slabă"

Potrivit proiectului de strategie, primăriile ar urma să emită şi avizul de specialitate pentru documentaţii de urbanism şi amenajare a teritoriului privind zone şi staţiuni turistice, cu regulamentele de urbanism aferente, pentru documentaţii tehnice privind amplasamentul, conformarea şi funcţionalitatea construcţiilor noi cu destinaţie turistică, documentaţii privind funcţionalitatea specifică a construcţiilor existente din domeniul turismului, supuse lucrărilor de modernizare, reamenajare, extinderi sau altor lucrări care modifică funcţia turistică a acestora şi documentaţii privind construcţiile ce urmează să fie modificate structural şi funcţional în scopul primirii unei funcţionalităţi cu profil turistic.

În urma descentralizării, elaborarea politicilor şi strategiilor naţionale, reglementarea, monitorizarea, controlul şi inspecţia vor fi în continuare exercitate de către autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului, respectiv Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), mai arată documentul, precizând: "Principalul element avut în vedere în realizarea strategiei de descentralizare în domeniul turismului are la bază tendinţele internaţionale, referindu-ne aici la principiul subsidiarităţii, aşa cum se observă şi în Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene. Introducerea acestui termen în tratatele internaţionale vizează exercitarea competenţelor la un nivel cât mai apropiat de cetăţeni, operatorii economici, în cazul de faţă".

Descentralizarea porneşte de la premisa că autorităţile administraţiei publice locale sunt în măsură să răspundă necesităţilor cetăţenilor.

"Activitatea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) este prea mult concentrată pe control, iar efortul său de marketing depinde în mare măsură de târguri si expoziţii. Comunicarea dintre ANT şi administraţiile locale este foarte slabă, iar ANT nu influenţează şi nu dirijează procesul de dezvoltare", se mai arată în proiect.

Prevederile strategiei vot fi iniţial testate printr-un proiect, urmând ca apoi să fie extinse la nvel naţional. În faza pilot, vor fi stabilite criteriile de selecţie a unităţilor administrativ-teritoriale şi zonele unde urmează fie implementat proiectul în acestă primă etapă.

Surse: Filipescu renunţă la şefia ANT pentru o funcţie de conducere într-un minister

Răzvan Filipescu ar urma să plece, în septembrie, din fruntea Autorităţii Naţionale pentru Turism, pentru a ocupa o funcţie de conducere într-un minister, potrivit mai multor surse, citate de Mediafax. Acestea spun că motivul mutării sale ar fi tensiunile dintre el şi Florin Jianu, ministrul pentru IMM şi Turism.

Răzvan Filipescu a fost numit preşedinte al ANT în luna aprilie 2013, printr-o decizie a premierului Victor Ponta.

ANT se află în subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului delegat pentru IMM, mediul de afaceri şi turism.

Filipescu are rang de secretar de stat. În noiembrie 2013, domnia sa a fost numit de conducerea Ministerului Transporturilor în Consiliul de Administraţie al Tarom.

Răzvan Filipescu a refuzat să comenteze informaţia referitoare la plecarea sa din poziţia de şef al ANT, ministrul Florin Jianu afirmând că nu ştie că Filipescu ar urma să plece de la ANT.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oricum e un jaf generalizat...Chiar daca sprijinim intens turismul, sunt multi infractori, in domeniu, la toate nivelurile, care trebuie sa ajunga, langa ....marii finantatori din fotbal...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb