Corpul de control al premierului va sesiza DNA asupra neregulilor de la Administraţia Fondului pentru Mediu

F.A.
Politică / 8 decembrie 2012

Corpul de control al primului ministru va sesiza DNA asupra unor posibile fapte de natură penală constatate în cadrul acţiunii de control privind activitatea Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru perioada de activitate cuprinsă între 01.01.2009 - 31.07.2012, conform unui comunicat remis redacţiei.

În urma acestei acţiuni, s-au constatat următoarele:

I. Despre constituirea şi gestionarea resurselor financiare aferente Fondului de mediu

1. La data controlului, Administraţia Fondului pentru Mediu nu deţinea o evidenţă certă a creanţelor de recuperat la bugetul Fondului pentru mediu, datele furnizate de Direcţia economică nefiind în concordanţă cu datele oferite de Direcţia Venituri, căreia îi revenea, în principal, obligaţia de a asigura evidenţa analitică a plătitorilor, precum şi evidenţa încasărilor la bugetul fondului.

2. Reprezentanţii Administraţiei Fondului de Mediu nu au efectuat inspecţii fiscale la plătitorii care înregistrau debite restante, au emis titluri executorii cu mare întârziere faţă de data stabilirii obligaţiilor fiscale şi nu au continuat procedurile de executare silită a obligaţiilor fiscale restante, deşi gradul de încasare a veniturilor în anii 2010 şi 2011 a fost foarte redus.

Ca urmare a exercitării defectuoase a atribuţiilor de serviciu, la data de 13.07.2012, un procent de 52,13% din totalul creanţelor de recuperat, respectiv suma de 230.571.271,00 lei a reprezentat obligaţiile de plată ale unui număr de patru contribuabili, respectiv SC PRODELIVERY SRL, SC TOTI MARKETING&DISTRIBUTION SRL, SC EUROPLAST PRODUCTION &DISTRIBUTION SRL şi SC CONPA DISTRIBUTION SRL .

II. Despre derularea proiectelor finanţate prin "Programul privind producerea energiei din surse regenerabile."

În perioada verificată, pentru finanţarea "Programului privind producerea energiei din surse regenerabile", Administraţia Fondului pentru Mediu a organizat două sesiuni de selectare a proiectelor. La data de 5.07.2012, erau încheiate contracte de finanţare nerambursabilă pentru un număr de 70 de proiecte, având o valoare totală contractuală de 1.235.771.072,02 lei, din care doar 11 proiecte se aflau în derulare, restul de 59 fiind suspendate din cauza insuficienţei fondurilor necesare decontărilor.

Pentru patru proiecte privind parcuri eoliene, implementate în aceeaşi zonă, respectiv comuna Dranceni, judeţul Vaslui, având ca beneficiari SC ELECTRICA SERV SRL (2 proiecte), SC EXACTECH SRL şi SC HOME STORES CONCEPT SRL, societăţi comerciale între care există legături în ceea ce priveşte asociaţii, administratorii şi sediile sociale, a fost decontată suma totală de 87.043.920,33 RON.

Valoarea contractată, corespunzătoare celor patru proiecte, a reprezentat doar 9,06% din valoarea totală contractată pentru cele 70 de proiecte, dar suma decontată pentru acestea a reprezentat 64,24% din valoarea totală decontată în cadrul acestui program.

În legătură cu asociaţii şi/sau administratorii beneficiarilor SC ELECTRICA SERV SRL şi SC HOME STORES CONCEPT SRL, precum şi ai SC EOL GENERAL SERVICE SRL - executantul lucrărilor de infrastructură în cadrul celor patru proiecte, s-au constatat următoarele:

- Prin decizia penală nr.2.450 din 7.12.2011, rămasă definitivă, "Curtea de Apel Bucureşti a hotărât condamnarea lui VICOL Mihai Tiberiu la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare şi a numitei Capota Gina la pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de fals şi infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Cele patru parcuri eoliene au fost amplasate în aceeaşi zonă, situată în extravilanul comunei Dranceni, judeţul Vaslui, pe tarlale învecinate, putând fi considerate ca părţi componente ale unui parc eolian unitar.

Procedând la dezmembrarea parcului eolian unitar în patru părţi componente, beneficiarii SC ELECTRICA SERV SRL , SC EXACTECH SRL şi SC HOME STORES CONCEPT SRL au solicitat finanţări nerambursabile în cadrul a patru proiecte, aparent distincte, ceea ce a avut drept consecinţă aprobarea de către Administraţia Fondului pentru Mediu a unei finanţări nerambursabile în cuantum total de 112.006.452,64 RON.

În acest sens este relevant faptul că potrivit dispoziţiilor art.21 alin (1) şi (2) din Ghidul de finanţare al acestui program, aprobat prin ordin de ministru, suma maximă care putea fi acordată unui beneficiar, în cadrul sesiunii de finanţare, era de 30.000.000 RON pentru fiecare proiect, un solicitant putând depune în cadrul sesiunii de finanţare un singur proiect.

În legătură cu cele patru proiecte, verificările efectuate au evidenţiat şi următoarele aspecte comune:

- Studiile de fezabilitate, studiile geotehnice, studiile topografice, expertizele tehnice pentru drumul de exploatare şi proiectele tehnice pentru execuţia lucrărilor au fost realizate, de regulă, de aceiaşi operatori economici pentru toate cele 4 proiecte şi prezintă foarte multe asemănări, fiind aproape identice.

- Toate turbinele eoliene achiziţionate şi instalate au fost produse de VESTAS DESUTSCHLAND GmbH

- Pentru achiziţia lucrărilor de infrastructură, rezistenţă, platforme şi reţele electrice, în cadrul celor patru proiecte, au fost declarate câştigătoare ofertele depuse de SC EOL GENERAL SERVICE SRL, societate comercială înfiinţată la data de 26.02.2011 de către beneficiarii finanţărilor nerambursabile.

- Deşi toate turbinele eoliene au fost fabricate de acelaşi producător, costul pentru 1MW instalat propus spre finanţare a cunoscut variaţii foarte mari şi nejustificate de la 2.339.585,53 EUR, în primul proiect depus în anul 2009, la 6.090.300,02 EUR în proiectul propus de SC EXACTECH SRL în anul 2010.

- Între beneficiarii acestor finanţări nerambursabile şi alte societăţi comerciale având asociaţi sau administratori comuni cu cei ai beneficiarilor, în anul 2011, au fost efectuate transferuri de bani, în cuantumuri foarte mari (echivalentul a zeci de milioane de euro), în condiţiile în care unele dintre societăţile comerciale nu aveau angajaţi.

Având în vedere necesitatea asigurării cofinanţării celor 4 proiecte, precum şi lipsa documentelor justificative care să ateste provenienţa licită a sumelor transferate între operatorii economici, rezultă indicii privind caracterul fictiv al relaţiilor comerciale în baza cărora s-au efectuat plăţile.

În legătură cu capacitatea beneficiarilor de a asigura sursele de cofinanţare a proiectelor, s-au constatat următoarele:

- În niciunul din cele patru proiecte, reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu nu au solicitat societăţilor respective documente justificative privind capacitatea fiecărui solicitant de a cofinanţa proiectul şi nici documente care să ateste asigurarea procentului din contribuţia proprie prin credite bancare, aşa cum au precizat în cererile de finanţare.

- Garantarea finanţării nerambursabile acordată din bugetul fondului pentru mediu s-a făcut cu bilete la ordin, în alb, cu clauza "fără protest", avalizate doar de administratorul operatorului economic sau de unul dintre asociaţii principali ai acestuia, în calitate de persoană fizică şi nu de o unitate bancară sau de către o altă persoană fizică sau juridică cu o bonitate dovedită. În situaţia refuzării la plată a biletelor la ordin pentru lipsa parţială sau totală a disponibilităţilor băneşti ale celor trei beneficiari, Administraţia Fondului pentru mediu se va afla în imposibilitatea recuperării finanţării acordate, precum şi a altor cheltuieli generate de încălcarea prevederilor contractuale.

În acest sens, este relevant faptul ca SC ELECTRICA SERV SRL a fost înregistrată în anul 2008, anterior obţinerii finanţării nerambursabile, la Centrala Incidentelor de Plăţi, cu incidente majore de plata cu bilete la ordin. Acest aspect a fost cunoscut şi de către reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu in urma analizei documentelor anexate cererilor de finanţare.

Prin încheierea de acte adiţionale la contractele de finanţare, reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu au fost de acord cu solicitările beneficiarilor de modificare a graficelor de efectuare a plăţilor, in sensul devansării datelor pentru depunerea cererile de tragere. Acest fapt a determinat decontarea in cadrul celor patru proiecte, în perioada iunie-octombrie 2011, cu 42.836.997,91 RON mai mult decât prevederile graficelor iniţiale de efectuare a plăţilor.

III. Despre implicarea directă a preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, Popescu Gheorghe, în acordarea finanţării nerambursabile în cadrul celor patru proiecte.

Implicarea preşedintelui în acordarea finanţării nerambursabile pentru cele patru proiecte rezultă din următoarele împrejurări:

- La data de 22.06.2011, acest s-a deplasat alături de responsabilul de proiect în comuna Dranceni, Vaslui unde au constatat ca la 2 zile de la data depunerii cererii de tragere nr.1, toţi pilonii, în număr de 32, aferenţi celor două turbine au fost turnaţi la 22 m adâncime precum şi faptul că fusese realizată reţeaua subterană de cabluri electrice care făcea legătura fiecărei turbine cu punctul de conexiune la sistemul energetic.

- Toate cele patru contracte pentru finanţarea nerambursabila au fost semnate de preşedintele Gheorghe Popescu

- Toate cererile de tragere depuse de beneficiari au fost de asemenea aprobate de preşedinte.

Potrivit dispoziţiilor art.4 alin (4) din OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu, preşedintele are calitatea de ordonator de credite. În această calitate, preşedintele răspunde de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate si aprobate, precum şi pentru angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza unei gestiuni financiare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb