COSTEL LUPAŞCU, DEPUTAT PSD: "Avem nevoie de creşterea veniturilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru angajaţii din structurile MAI"

A.I.
Politică / 13 martie 2017

Deputatul PSD Costel Lupaşcu a anunţat astăzi că a depus o interpelare adresată Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Ministerului Afacerilor Interne pentru a identifica cât mai repede soluţiile legale pentru a majora şi sporurile agenţiilor de poliţie, jandarmilor, pompierilor şi salariaţiilor de la poliţia de froniteră, precizează un comunicat de presă remis Redacţiei.

Costel Lupaşcu a declarat: "Am constatat că toţi miniştrii lucrează foarte aplicat asupra grilelor de salarizare pentru fiecare categorie socială, astfel încât să avem o nouă lege de la 1 iulie care să nu mai creeze discriminări şi discrepanţe între salariaţii administraţiei publice centrale sau locale. Însă, având în vedere situaţia actuală a angajaţiilor din structurile de ordine publică şi aici mă refer la deficitul de personal şi de echipamente cu care se confruntă acest domeniu, avem nevoie de creşterea veniturilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru angajaţii din structurile Ministerului Afacerilor Interne".

În prezent, angajaţii din structurile Ministerului Afacerilor Interne au printre cele mai scăzute venituri din aparatul bugetar, deşi de activitatea lor depinde realizare ordinii şi siguranţei publice, creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii în fiecare comunitate locală.

Deputatul PSD a afirmat: "Guvernul PSD-ALDE, condus de prim-ministru Sorin Grindeanu a luat în primele două luni de la instalare cele mai importante măsuri care deja au intrat în vigoare fie din februarie, fie de la începutul acestei luni. Cea mai importantă dintre acestea a fost creşterea salariului minim la 1.450 lei/lună, dar şi majorarea cu 20% a salariilor din administraţia publică locală şi cu 50% a veniturilor actorilor şi artiştilor din toată ţara. Este important că actualul executiv foloşeste creşterea economică pentru a ridica nivelul de trai al românilor şi pentru a genera coeziune socială. De aceea, consider că este important ca împreună cu miniştrii de resort să identificăm cele mai bune soluţii, astfel încât să modificăm formula de calcul a salariului de bază pentru personalul contractual şi să fie luat ca bază cuantumul sporului pentru vechime de care beneficiază fiecare persoană raportat la salariul de bază de 1.450 de lei".

"Vreau ca prin realizarea modificărilor legislative să creştem veniturile personalului din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât să avem agenţi de poliţie, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră motivaţi şi bine plătiţi", a mai spus Costel Lupaşcu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb