Costul importurilor mondiale de alimente, cel mai redus din ultimii cinci ani

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 martie 2016

Costul importurilor mondiale de alimente, cel mai redus din ultimii cinci ani

Nota de plată pentru importurile mondiale de produse alimentare a scăzut cu nouă miliarde de dolari în 2015, faţă de precedenta estimare, ca urmare a ieftinirii petrolului (care a redus costurile cu transporturile), dar şi a supraabundenţei de produse alimentare, potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), informează Bloomberg, conform Agerpres.

FAO estimează că ţările din întreaga lume au cheltuit o sumă de 1.076 miliarde de dolari anul trecut pentru importurile de produse alimentare, cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, cu 0,8% sau nouă miliarde de dolari mai mult decât estima organizaţia în luna octombrie.

Conform FAO, costurile cu importurile mondiale de produse alimentare au fost, în 2015, cu 20% mai mici faţă de recordul de 1.345 miliarde de dolari din 2014, în condiţiile în care recoltele abundente au dus la creşterea stocurilor mondiale. În plus, preţul petrolului a scăzut pentru al treilea an consecutiv în 2015, astfel că în luna februarie, Baltic Dry Index, indicele preţurilor pentru transportul maritim, a atins un minim record.

"Cerealele şi animalele vii, atât în termeni de scădere a preţurilor, cât şi a volumelor tranzacţiilor, sunt responsabile de costul redus al importurilor alimentare. De asemenea, costul cu transporturile s-a prăbuşit, ceea ce a făcut mai ieftine importurile", a declarat Adam Prakash, economist FAO.

De reducerea costurilor alimentelor au profitat marii importatori din Orientul Mijlociu şi regiunea Africii, consideră Cole Martin, analist la BMI Research, o divizie a Fitch Ratings Ltd. Începând cu Egiptul, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, şi terminând cu Etiopia, aceste ţări au avut de câştigat, deoarece au o balanţă deficitară cu privire la importurile de alimente sau au avut recolte slabe din cauza fenomenului meteo El Nino.

În timp ce preţurile reduse la alimente sunt un avantaj pentru unii consumatori, o apreciere a dolarului american ar putea reprezenta o "povară severă" asupra altora. Din cauză că majoritatea materiilor prime sunt tranzacţionate în dolari, consumatorii din acele state ale căror monede s-au depreciat vor plăti mai mult pentru alimente, subliniază Hamish Smith, economist la Capital Economics Ltd.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb