COTAR: Somăm ASF să facă publice preţurile RCA rezultate în urma calculelor efectuate

T.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 octombrie 2016

COTAR: Somăm ASF să facă publice preţurile RCA rezultate în urma calculelor efectuate

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) se declară îngrijorată de faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară refuză să facă publice tarifele RCA, deşi aceştia şi-au asumat public că acestea vor fi transmise până în data de 5 octombrie 2016, potrivit unui comunicat al patronatului.

Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR, a declarat: "Îi amintim domnului Mişu Negriţoiu faptul că valoarea unui om este dată de valoarea cuvântului său! Somăm public ASF să transmită preţurile poliţelor RCA rezultate în urma calculelor efectuate. Aceste calcule ale tarifelor RCA trebuie făcute publice înainte de a fi transmise spre «îngheţare» către Consiliul Concurenţei".

Transportatorii atrag atenţia că orice formulă care generează valori peste pragul comunicat de COTAR şi agreat la Guvern în data de 14 septembrie este absolut inacceptabilă.

"Transportatorii nu susţin formulele «seci» calculate de către tovarăşii de la ASF şi care, în realitate, sunt construite pentru a majora profitul firmelor de asigurări ce operează în piaţa din România şi, totodată, pentru a plasa responsabilitatea rezultatelor pe o formulă matematică, construită a genera valori care avantajează multinaţionalele din asigurări. ASF nu face publice calculele generate de acele formule pentru a fugi de responsabilitatea rezultatelor, întinzând o mare capcană Consiliului Concurenţei, care va fi instituţia ce va trebui să îşi asume comunicarea acelor rezultate", se afirmă în comunicat.

Potrivit COTAR, preţurile poliţelor RCA nu au scăzut în ultima lună, iar mulţi transportatori au scos autovehiculele din circulaţie şi aşteaptă noile preţuri ale poliţelor RCA, pentru a putea achiziţiona aceste produse obligatorii la "preţuri decente".

"Analizând rapoartele ASF, observăm următoarele: produsul RCA a avut în ultimul an cea mai mare creştere dintre toate produsele comercializate în România, acesta fiind şi obligatoriu; în ultimul an daunele au scăzut (cu 3%), în timp ce preţul poliţei RCA a cunoscut cele mai mari creşteri din istorie, trans-portatorii ajungând să plătească poliţe majorate cu peste 300%. În ultimii 5 ani, piaţa de asigurări din Româ-nia a înregistrat o creştere a încasărilor de 100%, în timp ce valoarea daunelor a crescut cu 38%", se precizează în comunicat.

De asemenea, COTAR menţionează faptul că, în ultimii doi ani, gradul de asigurare a parcului auto naţional din România este în continuă scădere (aproximativ 72%), cauzat în primul rând de puterea scăzută de cumpărare a unui produs obligatoriu care a ajuns exorbitant de scump.

COTAR mai precizează că la fiecare 100 de lei încasaţi de asiguratori de la persoanele juridice care folosesc autoutilitare aceştia au achitat daune de 24,34 lei (raport Milliman), diferenţa de 75,66 de lei reprezentând cheltuieli administrative şi profitul societăţilor de asigurări.

În context, COTAR precizează că, în UE, cheltuielile administrative şi profitul societăţilor de asigurări nu depăşesc 35% din valoarea poliţei RCA.

"Într-o piaţă de asigurări nesupravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, costurile administrative şi profitul societăţilor de asigurări care operează în Româ-nia ajung şi la 90%, exemplul fiind dat de clasa de autobuze, pentru care, la fiecare 100 de lei încasaţi, asiguratorii achită daune de 10,74 lei! Observăm faptul că, după acţiunile de protest, atât Parlamentul Româ-niei, cât şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, au revenit la vechile metehne, adică la vechile aranjamente pentru care «emanaţiile politice» au dorit să obţină acele funcţii ce generează acces la bani şi putere", spun transportatorii.

Totodată, COTAR afirmă că nicio comisie din Parlament nu mai este interesată de reforma Consiliului ASF, principalul responsabil de haosul din piaţa de asigurări şi nici de modul în care această instituţie rezolvă problema preţurilor RCA.

"Ne-am săturat de anumiţi «domni» din Parlament ale căror acţiuni sunt orientate strict spre interesul lor politic şi personal. La momentul potrivit, vom discuta explicit şi despre partidul care l-a propus şi care îl susţine pe Mişu Negriţoiu la şefia ASF, pentru ca 6 milioane de cetăţeni cu drept de vot şi abuzaţi de ASF să înţeleagă de ce plătesc un RCA din ce în ce mai scump şi care nu despăgubeşte în caz de daună", a precizat Vasile Ştefănescu.

Recent, Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, plafonarea tarifelor RCA pe o perioadă de şase luni, la un nivel ce urmează să fie stabilit de ASF. Potrivit Guvernului, actul normativ permite stabilirea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe o perioadă de şase luni, a unui tarif RCA de referinţă aplicat atât persoanelor fizice, cât şi juridice.

Actul normativ a venit pe fondul protestelor ample ale transportatorilor, privind creştere tarifelor RCA.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa din 5 octombrie 2016, metodologia de calcul, de către ASF, al tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb