Crama Ceptura îşi extinde domeniul cu 180 de ha în zona Dealu Mare

I.P.
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 16 aprilie 2013

Crama Ceptura îşi extinde domeniul cu 180 de ha în zona Dealu Mare

Crama Ceptura îşi extinde suprafaţa de producţie cu 180 de hectare de podgorie în zona Dealu Mare, anticipând o creştere a volumului cu 1 milion de sticle de vin pe an, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Din cele 180 de hectare de vie, specialiştii Cramei intenţionează să creeze noi soiuri de vin de calitate superioară, din struguri Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră sau Shiraz pentru vinurile roze şi roşii, şi Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling şi Sauvignon Blanc pentru cele albe.

Ca urmare a parteneriatului cu societatea Vie Vin Podgoria Valea Călugarească, Crama Ceptura va gestiona pe deplin atât operaţiunile de producţie, cât şi de management, şi va asigura expertiza necesară realizării unor vinuri premium. Experţii Cramei vor controla întregul proces de fabricare a vinurilor realizate aici - de la procesul agricol şi tehnologic si maturarea vinurilor în butoaie de stejar, până la operaţiunile de îmbuteliere şi distribuţie.

Marcel Grăjdieru, CEO al Cramei Ceptura, a declarat: "Crama Ceptura deţine cele mai moderne platforme pentru producerea vinului şi echipament tehnologic sofisticat, de ultimă generaţie. Secţia de vinificare primară asigură prelucrarea a 10.000 de tone de struguri pe sezon, iar capacitatea depozitului de păstrare este de aproximativ 10 milioane de litri de vin. Acum vom avea şi una dintre cele mai bune vii din ţară. Podgoriile din Valea Călugărească au un potenţial unic de vinificaţie: un microclimat ideal, la o altidudine superioară şi cu expunere sudică optimă. Zona Dealu Mare este renumită în special pentru pentru vinurile roşii, corpolente, pline de caracter. Aici, Feteasca Neagră e la ea acasă, iar noi, specialiştii Cramei Ceptura, vom valorifica la maxim acest potenţial".

La conceperea şi producerea noilor soiuri de vin create în zona Dealu Mare va participa şi renumitul oenolog italian, Federico Giotto, în calitate de consultant permanent al Cramei Ceptura. Compania colaborează cu Federico Giotto de doi ani, iar vinurile realizate sub îndrumarea lui au primit distincţii în competiţii internaţionale. Dintre acestea, vinul "Crama Ceptura - Merlot" a fost premiat cu medalia de aur la International Wine Contest Bucharest 2011, în timp ce "Crama Ceptura - Cabernet Sauvignon" a primit medalia de argint în cadrul aceleiaşi competiţii.

Crama Ceptura a fost construită într-un timp record, lucrările începând în martie 2004, pentru ca în septembrie 2005 să fie livrat primul lot de vin. Vinăria de la Ceptura este un proiect susţinut financiar de Uniunea Europeană, volumul investiţiei ridicându-se la aproximativ 7 milioane de euro. Crama Ceptura deţine un spaţiu de vinificare primară, depozitare a vinurilor şi două linii de îmbuteliere cu o suprafaţă de 13.000 mp. Vinurile realizate de Crama Ceptura sunt distribuite atât intern, cât şi pe importante pieţe externe, precum Marea Britanie, Belgia, Grecia, Spania, Polonia, Belarus, Rusia, China, Coreea şi Canada. Din portofoliul Cramei Ceptura fac parte colecţiile de vinuri Crama Ceptura DOC, Prahova Estate Premium, Drumul Vinului, Villa Romana, Casa Mare, Sângele Ursului şi Mierea Ursului, adresându-se tuturor tipurilor de consumatori.

Crama Ceptura SRL este parte a holdingului de firme din Republica Moldova Vinăria Bostavan şi Vinăria Purcari.

Una din regiunile cu cele mai vechi tradiţii vinicole din România, zona Dealul Mare este recunoscută în întreaga lume pentru soiurile cultivate aici, precum Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling Italian, sau Muscat Ottonel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb