Creditele neperformante din Slovenia sunt echivalente cu aproximativ 20% din PIB

F. A.
Internaţional / 22 martie 2013

Sistemul bancar din Slovenia se confruntă cu situaţia unor credite neperformante echivalente cu aproximativ 20% din PIB, şi anume 7 miliarde de euro, ceea ce a declanşat speculaţii că ţara ar putea să urmeze alte state vulnerabile din zona euro, relatează sursele de presă internaţionale.

Membrul Consiliului Guvernator al Băncii Centrale Europene, Marko Kranjec, a declarat, astăzi, că e sigur că Slovenia nu va urma situaţia Ciprului privind necesitatea unui eventual plan de salvare.

"Dimensiunea sectorului bancar cipriot este de opt ori mai mare ca PIB, fapt care arată că astfel de condiţii grave nu pot apărea în Slovenia", a precizat acesta.

Activele bilanţiere ale băncilor slovene reprezintă 135 la sută din PIB, comparativ cu 800 la sută în Cipru.

Kranjec a precizat că în ultima săptămână nu au existat retrageri neobişnuite de la băncile slovene în ciuda situaţiei din Cipru, după ce UE a cerut introducerea unei taxe la depozitele bancare, ca o condiţie a acordării unui plan de salvare pentru insulă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb