Creditorii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) au aprobat luni după-amiază planul de disponibilizare propus de administratorul judiciar Tudor&Asociaţii, a declarat liderul de sindicat Alexandru Tănase.
Potrivit unei declaraţii a domniei sale date Agerpres, din 1 octombrie 2015 vor fi disponibilizaţi 1.525 de salariaţi, iar începând cu 31 martie 2016, alţi 520 de salariaţi. Aceştia vor primi, pe o perioadă de 12 luni, câte 1.740 lei pe lună ca venit lunar de completare, iar pentru alte 12 luni, câte 1.200 de lei.
"Acum aşteptăm ca, în şedinţa de Guvern de miercuri, 29 iulie, să se aloce fondurile necesare pentru punerea în practică a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective", a precizat Tănase.
În context, el a mai arătat că speră, că tot miercuri, guvernul să aprobe şi bani pentru plata salariilor restante a tuturor salariaţilor RAAN şi soluţionarea cererilor înaintate cu ocazia mişcărilor de stradă care s-au organizat la Drobeta Turnu Severin şi platformele industriale Romag-Termo şi Romag-Prod, în perioada 13-24 iulie.
În timpul desfăşurării adunării creditorilor, aproximativ 100 de angajaţi au mărşăluit în faţa sediului RAAN pe trecerea de pietoni, blocând la intervale de zece minute traficul rutier, în speranţa că doleanţele lor fi în atenţia celor de a căror decizie atârnă viitorul statutului lor de angajaţi.