Creştere record a Wizz Air în Europa

A. M.
Companii / 7 mai 2018

Creştere record a Wizz Air în Europa

Wizz Air, una dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creştere din Europa şi cel mai mare transportator aerian low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă cele mai recente date de trafic şi un nou record istoric pentru companie, conform comunicatului de presă remis către Redacţie. În ultimele 12 luni au fost transportaţi 30 de milioane de pasageri în condiţiile în care operaţiunile companiei au crescut cu 24% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ca parte din cea mai mare dezvoltare operaţională din istoria Wizz Air iniţiată la începutul lunii martie, compania adaugă 700 de zboruri săptămânale şi va recepţiona 21 de aeronave Airbus pentru bazele sale din Europa în următoarele 17 săptămâni, se mai arată în comunicat.

În doar 8 săptămâni Wizz Air a lansat deja 34 de rute noi cu tarife scăzute în reţeaua din Europa şi a inaugurat trei destinaţii noi: Atena în Grecia, Harkov în Ucraina şi Viena, capitală Austriei, şi a extins astfel oferta variată de destinaţîi cu tarife reduse. Compania continuă să investească şi să susţînă dezvoltarea comunităţilor pe care le deserveşte prin stimularea pieţei şi crearea de noi locuri de muncă mulţumită celor 8 aeronave noi Airbus livrate la patru baze din Marea Britanie, Polonia şi Ungaria.

Dezvoltarea rapidă a operaţiunilor Wizz Air aduce oportunităţi de călătorie avantajoase şi variate şi un sistem simplu de rezervare online, şi oferă posibilitatea de a avea experienţe memorabile în mai mult de 140 de destinaţîi de-a lungul Europei şi dincolo de ea.

Mai mult de 30 de milioane de pasageri, care au călătorit fie de plăcere, fie în interes de afaceri, s-au bucurat de zboruri avantajoase şi variate în întreaga reţea extinsă şi diversă WIZZ", declară Sorina Ratz, WIZZ Air Head of Corporate Communications (interimar).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb