Creşterea economiei Elveţiei bate aşteptările datorită consumului

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 mai 2013

Economia Elveţiei a crescut peste aşteptări în primul trimestru din 2013, în baza cheltuielilor de consum.

PIB-ul ţării a sporit cu 0,6% în perioada ianuarie - martie 2013, comparativ cu ultimele trei luni din 2012, când a consemnat un avans de 0,3%, potrivit Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice de la Berna. Analiştii anticipau o expansiune economică de 0,2%.

Pentru comparaţie, economia Germaniei, cea mai mare din Europa, a crescut cu numai 0,1% în primele trei luni din 2013.

Cererea internă din Elveţia este cel mai important motor al creşterii economiei ţării, generând aproape 57% din PIB în 2012, faţă de exporturi, care au adus numai 10%. În primul trimestru din 2013, consumul gospodăriilor elveţiene a crescut cu 0,6% faţă de ultimul trimestru din 2012, iar investiţiile în construcţii - cu 0,3%.

Deşi Elveţia nu s-a confruntat cu scăderea economiei, preţurile de consum din ţară sunt în declin. În aprilie, acestea au consemnat a 19-a scădere lunară consecutivă (în ritm anual), iar săptămâna trecută, preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei, Thomas Jordan, spunea că nu există niciun risc de inflaţie în viitorul previzibil.

În septembrie 2011, Banca Elveţiei a stabilit un plafon minim pentru cursul francului, de 1,20 unităţi/ euro, ca să protejeze exportatorii, să prevină deflaţia şi recesiunea. În august 2011, francul urcase la 1,008 unităţi/euro, de la un minim de 1,6828 unităţi/euro în 2007.

În 2012, SNB a cheltuit 188 de miliarde franci (199 miliarde dolari) ca să protejeze plafonul menţionat, de zece ori mai mult decât în 2011.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb