UPDATE Crin Antonescu discută cu Băsescu despre numirea ministrului Transporturilor

F.A.
Politică / 20 iulie 2013

Update 11:25

Primul ministru Victor Ponta a declarat, privind întâlnirea dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu, că probabil va exista o decizie clară referitoare la numirea de la Transporturi în cel mai scurt timp posibil.

"Probabil că în urma acestei întâlniri vom avea o decizie referitoare la Transporturi. Propunerea mea o cunoaşteţi, eu cred că este un lucru foarte bun ca preşedintele ţării şi preşedintele PNL să aibă o discuţie pe acest subiect", a explicat Ponta.

...

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, se află la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu preşedintele ţării, Traian Băsescu, despre numirea ministrului Transporturilor, arată sursele de presă.

Traian Băsescu a anunţat, ieri, că mai reflectează în privinţa numirii lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor. Domnia sa a menţionat că doreşte să aibă o discuţie cu liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, pentru a vedea dacă acesta menţine nominalizarea.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb