Cristi Borcea suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani

E.M.
Anticorupţie / 2 noiembrie 2018

Cristi Borcea (Sursa foto: Facebook)

Cristi Borcea (Sursa foto: Facebook)

Poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - I.G.P.R. şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., fac astăzi 24 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Brăila şi Constanţa, într-un dosar vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor. Printre cei vizaţi se numără şi fostul acţionar al Dinamo, Cristi Borcea, eliberat în iulie din închisoare.

Potrivit DIICOT, în perioada ianuarie 2010 - octombrie 2013, cei implicaţi au acţionat pe două circuite fictive de tranzacţionare dezvoltate în jurul unor firme şi persoane, astfel încât au înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale, sustrăgându-se de la plata unor taxe şi impozite, cu consecinţa spălării banilor obţinuţi prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale şi transferuri financiare interne şi externe.

Grupul infracţional organizat a fost format din: Vitalie Burcă, Dmitriy Grigoryev (fost vicepreşedinte şi Chief Financial Officer al Rompetrol Group) şi Sergey Vassilyev, activitatea acestuia fiind sprijinită de Zhakenov Askar (fost Chief Information Officer al Rompetrol Group), Marius Andrei Jubleanu, Victor Andrei Maria, Ruslan Dumitraş şi Valeriu Muntean.

"Aceştia, prin intermediul societăţilor comerciale ce le deţineau, au încheiat în scop evazionist contracte fictive pe primul circuit de tranzacţionare, disimulând astfel transferul sumelor de bani, care ulterior din dispoziţia numiţilor Dmitriy Grigoriev, Sergey Vassilyev şi Vitalie Burcă erau rulate succesiv "în cascadă" prin alte circuite financiare fictive, în scopul spălării şi în final al obţinerii sumelor respective", arată DIICOT, potrivit News.ro.

În urma verificărilor, procurorii au descoperit că societăţile comerciale controlate de Vitalie Burcă, Dmitriy Grigoryev şi Sergey Vassilyev au facturat fictiv anumite achiziţii şi prestări servicii şi către alte societăţi comerciale.

"În lanţul evazionist au fost folosite pe paliere diferite mai multe societăţi comerciale cu un comportament fiscal disimulat de tip fantomă, iar sumele de bani erau transferate succesiv prin conturile respectivelor societăţi, în scopul spălării acestora", precizează procurorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb