Cristian Diaconescu, consilierul preşedintelui Traian Băsescu, anunţă, pe blogul său, înfiinţarea Fundaţiei "Mişcarea Populară".
"Astăzi am decis, împreună cu colegii mei, să iniţiem procedurile pentru înfiinţarea Fundaţiei < < Mişcarea Populară > >. Ştiu că acest subiect va capta atenţia presei româneşti şi a opiniei publice deopotrivă - semn că noua noastră formă de expresie, care îşi propune să promoveze valorile de centru-dreapta, este aşteptată atât ca noua platformă socio politică, dar şi un real catalizator pentru implicarea societăţii româneşti în elaborarea şi implementarea deciziilor majore care ne privesc", a menţionat Diaconescu.