Cristian Ionescu, Coface: "Creditele neperformante sunt la un nivel de vârf"

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 octombrie 2011

Cristian Ionescu, Coface: "Creditele neperformante sunt la un nivel de vârf"

Două sau trei bănci deţin cele mai multe împrumuturi neperformante, ca urmare a faptului că acestea au acordat credite de consum pe perioade de 20 ani, potrivit mesajului pe care l-a transmis, săptămâna trecută, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Situaţia economică dificilă a afectat veniturile clienţilor, la care "a contribuit" şi cursul valutar care s-a apreciat puternic, iar clienţii s-au găsit în imposibilitatea de a mai plăti ratele împrumuturilor contractate. Datele Băncii Naţionale a României (BNR) arată că restanţele populaţiei şi companiilor au crescut, în luna august, la 20,18 miliarde de lei.

"Creditele neperformante sunt la un nivel de vârf, ţinând cont de condiţiile economice actuale şi nu cred că vom mai vedea creşteri semnificative, atâta timp cât situaţia economică curentă nu va cunoaşte modificări dramatice", ne-a declarat Cris­tian Ionescu, country cluster manager "Coface România".

În situaţia în care economia noastră va fi influenţată puternic de evenimentele semnificative generate de căderea Greciei sau de intrarea în impas a unor bănci europene, atunci "lucrurile vor cunoaşte o deteriorare pe viitor", a adăugat domnia sa.

"Dacă Grecia va intra în colaps, atunci numărul creditelor neperformante va creşte", potrivit reprezentantului "Coface România".

Cristian Ionescu ne-a mai declarat că "ne aflăm într-o zonă ridicată de risc", iar numărul împrumuturilor neperformante este influenţat şi de evoluţia cursului valutar.

Domnia sa ne-a precizat că, în prezent, am ajuns la un "punct de inflexiune", ceea ce înseamnă că s-a temperat creşterea numărului de credite neperformante şi ar trebui să urmeaze o scădere, dar acest lucru este condiţionat de evoluţia situaţiei de pe plan extern.

László Diósi, preşedintele "OTP Bank România", ne-a declarat, într-un interviu pe care ni l-a acordat recent, că "numărul creditelor neperformante este în creştere, dar comparativ cu situaţia altor bănci de pe plan internaţional situaţia nu arată atât de rău".

Domnia sa ne-a precizat că nu am depăşit încă vârful creditelor neperformante, dar estimează că poate să se înregistreze o scădere la sfârşitul anului viitor. Preşedintele "OTP Bank România" a adăugat că vârful real al creditelor neperformante depinde de cursul de schimb şi de piaţa ipotecară.

Guvernatorul Mugur Isărescu a atras atenţia, săptămâna trecută, că BNR nu ar trebui criticată pentru faptul că doreşte să descurajeze creditarea de consum prin introducerea unui nou regulament privind creditarea, explicând că un credit de consum pe 20 de ani este un "nonsens".

Domnia sa a precizat că au existat bănci care, "în goana după cota de piaţă, după bonusuri" au dat credite de consum pe 20 de ani şi exact la acele bănci sunt cele mai multe credite neperformante, menţionând că este vorba despre două, trei bănci.

Guvernatorul a mai precizat că încurajează ieftinirea creditelor în lei, pentru că "acolo se va găsi echilibrul".

Restanţele populaţiei şi companiilor la bănci au crescut, la sfârşitul lunii august, cu 0,44 miliarde de lei, până la nivelul de 20,18 miliarde lei, faţă de luna anterioară, potrivit datelor BNR. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, creditele restante au crescut cu 5,8 miliarde de lei.

Restanţele la creditele în lei au ajuns, la sfârşitul lunii august, la 9,16 miliarde lei, respectiv 11,4% din soldul de credite acordate în moneda naţională, iar restanţele la creditele în valută au ajuns la echivalentul a 11 miliarde lei, respectiv 8% din soldul creditelor acordate în valută.

Restanţele la lei au crescut, în august, cu 29,6%, faţă de iulie, iar restanţele în valută au avansat cu 51%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb