CRISTIAN PÂRVAN: "Ne-am sacrificat învăţământul profesional"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Cultură / 6 noiembrie 2013

"Ne-am sacrificat învăţământul profesional"

Pârvan: "Am ajuns până la situaţia incredibilă în care nici la un salariu de 6000 de lei nu se găseşte un sudor"

O mare parte din firmele mari - interesate să se implice în formarea unui învăţământ dual

Ca urmare a unei lipse acute de meseriaşi pe piaţa noastră, o mare parte din societăţile comerciale de la noi sunt dispuse să se implice în formarea unui învăţământ dual, în cadrul căruia elevii să fie specializaţi în anumite domenii.

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), spune că, din cauza multor reforme nu foarte bine gândite care au avut loc în România de-a lungul ultimilor ani, învăţământul nostru profesional a fost sacrificat. "Am ajuns până la situaţia incredibilă în care nici la un salariu de 6000 de lei nu se găseşte un sudor", ne-a spus domnul Pârvan, adăugând că ar trebui să se treacă, în cadrul claselor profesionale, la 80% practică şi 20% teorie.

Potrivit domniei sale, firmele mici nu au capacitatea să doteze laboratoare sau să susţină în vreun fel formarea profesională a tinerilor. În schimb, o serie de companii mari sunt dispuse la acest lucru.

Învăţământul dual trebuie să se dezvolte în ţara noastră, întrucât companiile au nevoie tot mai mult de meseriaşi, care lipsesc cu desăvârşire la noi, sunt de părere şi reprezentanţii Ministerului Învăţământului.

Sistemul profesional dual presupune calificări şi competenţe profesionale deprinse în două locaţii diferite de formare: în cadrul întreprinderii (formarea practică) şi în cadrul şcolilor profesionale (formare teoretică).

Specialiştii din domeniul învăţământului au subliniat, ieri, într-o conferinţă de profil, că, în România, nu există decât o şcoală profesională cu personalitate juridică, restul claselor profesionale desfăşurându-se în cadrul liceelor.

Acest proiect pilot este realizat la Braşov, după modelul german, mai multe companii din zonă implicându-se în derularea lui.

În cadrul singurei şcoli profesionale de sine stătătoare învaţă 260 de elevi, pentru formarea ca mecanici, sculer matriţer, electromecanici şi specialişti în pielărie.

"Ideea este ca elevii care au urmat o şcoală profesională să aibă prioritate la angajarea în societăţile în care s-au format", a spus Lorin Arz, consilierul directorului general de la Polipol Satu-Mare, una din companiile care s-a implicat în dezvoltarea claselor cu profil profesional din zonă.

Şcolile profesionale cu personalitate juridică, solicitate de agenţii economici, ar urma să aibă profilele care se cer în zonele respective. Agenţii economici vor fi cei care vor stabili ce fel de meseriaşi lipsesc în zona unde activează şi câţi elevi trebuie formaţi, firmele urmând să asigure profesorii formatori (cadrele didactice care vor preda materiile teoretice fiind asigurate din sistemul de învăţământ).

"Există posibilitatea ca pentru pregătirea practică să fie tutori de practică, plătiţi de agentul economic, care să-şi aloce din norma lor de bază pentru instruirea elevilor. Unii profesori tehnici pot învăţa lucruri practice în cadrul firmelor", a subliniat consilierul în Ministerul Învăţământului, Stelian Fedorca.

Potrivit oficialului, în cadrul unui astfel de proiect, statul ar urma să participe cu clădiri, profesori şi modificarea curriculei, astfel încât să corespundă cu nevoile din zonă.

Admiterea la aceste şcoli profesionale ar trebui să fie făcută de firmele respective, agenţii economici urmând să aibă posibilitatea să selecteze elevi foarte buni.

Examenul final va fi dat tot de agentul economic, care va face evaluarea.

În prezent, sunt interesate de înfiinţarea unor astfel de şcoli companii din Făgăraş, Alba, Cugir, Sebeş.

În ceea ce priveşte numărul elevilor interesaţi de urmarea unei şcoli profesionale, acesta este destul de redus, a mai spus reprezentantul ministerului de resort. Pentru anul 2013-2014, din cele peste 20.000 de locuri puse la dispoziţie în cadrul claselor cu profil profesional, doar în jur de 12.000 sunt ocupate.

Radu Merica, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, a subliniat că, în februarie 2012, a fost emis un Ordin al Ministrului care permite sistemul de învăţământ dual.

Acum, elevii pot alege să înveţe o meserie din clasa a X-a, dar trebuie să rămână în învăţământ. Pentru a obţine o diplomă de bacalaureat, după cei doi ani din învăţământul profesional, aceştia vor urma liceul începând cu clasa a XI-a. Ministerul de resort intenţionează să extindă durata şcolilor profesionale de la doi ani la trei ani.

Specialiştii prezenţi ieri la conferinţa dedicată învăţământului profesional au subliniat că, la noi, s-a format o cutumă potrivit căreia "trebuie să ai o diplomă de facultate pentru a fi cineva".

Domnul Fedorca a spus că ideea potrivit căreia "cine nu obţine nota cinci la admiterea în liceu să meargă la şcoala profesională" este greşită.

Domnia sa a subliniat că, în prezent, media de vârstă a meseriaşilor este 50 de ani.

Reprezentanţii companiilor implicate în proiectele amintite mai sus au subliniat că, în Germania, în cadrul învăţământului dual, există un contract care se încheie între agentul economic şi ucenici, prin care aceştia din urmă sunt plătiţi pe perioada de ucenicie.

Fiecare întreprindere decide singură dacă şi pe cine doreşte să formeze, recrutându-şi elevii, iar aceştia îşi depun candidatura pe locurile de practică existente într-o întreprindere, potrivit surselor private. Compania preia responsabilitatea pentru pregătirea profesională practică şi împarte programa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb