CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM: "Reducerea ajutoarelor sociale - o soluţie pentru diminuarea şomajului"

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 septembrie 2017

"Reducerea ajutoarelor sociale - o soluţie pentru diminuarea şomajului"

Pârvan: "Măsurile guvernamentale de reducere a şomajului sunt ineficiente"

Rata şomajului a fost de 5,2%, în luna iulie 2017, crescând cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în iunie, potrivit unui comunicat transmis, ieri, de Institutul Naţional de Statistică.

Numărul şomerilor cu vârste între 15 şi 74 de ani, estimat pentru luna iulie a anului 2017 a fost de 478 mii de persoane, în creştere faţă de luna precedentă (461 mii de persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (525 mii de persoane), mai arată comunicatul INS, care precizează că în rândul persoanelor adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna iulie 2017.

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2017.

Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), subiniază că Institutul Naţional de Statistică a identificat o creştere alarmantă a numărului tinerilor cu vârste de până în 34 de ani care nici nu muncesc şi nici nu învaţă, fiind pur şi simplu întreţinuţi de părinţi.

Domnia sa ne-a declarat: "Acest lucru demonstrează că măsurile pe care le luăm, la nivel guvernamental, sunt ineficiente. Guvernul le oferă tinerilor soluţii de «nemuncă» şi le transmite un mesaj eronat".

În opinia domniei sale, reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă şi diminuarea, mai drastică, a ajutoarelor sociale sunt două dintre soluţiile acestei probleme.

Conform INS, managerii din ţara noastră se aşteaptă la creşterea afacerilor şi preţurilor în toate sectoarele până în octombrie.

Cu toate acestea, oamenii de afaceri prevăd o creştere moderată a numărului de angajaţi doar în comerţ şi o relativă stabilitate în restul sectoarelor.

Angajatorii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, soldul conjunctural fiind de +3% pe total industrie prelucrătoare.

Şi managerii din sectorul construcţiilor estimează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%).

În sectorul comerţului cu amănuntul, managerii estimează o creştere moderată a numărului de salariaţi, soldul conjunctural fiind de +12%, confoRm INS.

Şi angajatorii din sectorul serviciilor preconizează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%).

Circa 180.000 de persoane - angajate prin ANOFM, în primele şapte luni

Peste 179.000 de persoane au fost angajate, în primele şapte luni ale anului, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Agenţia a anunţat, conform Agerpres, că, dintre persoanele încadrate, 62.679 au peste 45 de ani, 46.944 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 41.435 au între 25 şi 35 de ani, iar 28.828 reprezintă tineri sub 25 de ani. Potrivit sursei citate, cele mai multe persoane ocupate sunt de sex masculin, respectiv 103.919.

În ceea ce priveşte rezidenţa, 98.178 provin din mediul urban.

Cele mai multe persoane pentru care a fost identificat un loc de muncă au studii liceale (56.022), profesionale (46.168), gimnaziale (41.586), iar 18.913 persoane au studii universitare.

La nivel naţional, cele mai multe persoane angajate au fost în Bucureşti (12.150), Timiş (12.074), Suceava (11.477), Hunedoara (8.375) şi Neamţ (7.997).

În primele şapte luni ale anului au beneficiat de asistenţă socială 387.991 persoane. "În primele şapte luni ale anului 2017, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 387.991 persoane", conform sursei citate.

ANOFM avea înregistrate, ieri, 20.044 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor furnizate de către agenţii economici. Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în Bucureşti - 3.487, Arad - 2.180 şi Prahova - 2.115, iar cele mai puţine în judeţele Suceava - 47, Cluj - 32 şi Mehedinţi - 22.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru lăcătuş mecanic (1.144), muncitor necalificat în industria confecţiilor (925), lucrător comercial (768), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (723), manipulant mărfuri (682), agent de securitate (642), vânzător (570), confecţioner-asamblor articole din textile (500), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (455), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (428).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. hai sa va povestesc. candva luam ajutor social. nu ca nu gaseam loc de munca. pur si simplu nu voiam ca un mizerabil de patron sa ma unileasca cu salar minim. problema nu e ajutorul social,e salariile mici. si am decis nu.mi ajunge ajutorul social,dar am avut si demnitatea de a nu muncii pe un salar minim,mizer. si ghici,ce am facut. am spus PAAA,ROMANIA. Am ales varianta castigatoare. Ramaneti cu bune,semnat un nou cetatean al diasporei

    felicitari - bataia de joc generalitata din tara aceasta blestemata , nu merita alta abordare ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb