Cristian Popa, candidatul României pentru funcţia de vicepreşedinte al BEI

A.L.
Bănci-Asigurări / 8 ianuarie 2016

Cristian Popa, candidatul României pentru funcţia de vicepreşedinte al BEI

Cristian Popa a fost desemnat candidat al României pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, transmite, astăzi, Ministrul Finanţelor Publice (MFP).

"Propunerea Ministrului Finanţelor Publice a fost aprobată de Preşedintele şi Guvernul României, prin adoptarea Memorandumului pentru desemnarea domnului Cristian Popa în calitate de candidat al României pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii", se precizează într-un comunicat al MFP.

După adoptarea Memorandumului, urmează acum un proces de avizare internă al Băncii Europene de Investiţii, în conformitate cu regulile de procedură existente. Din 2012, reprezentantul României la BEI a fost Mihai Tănăsescu.

Cristian Popa are o experienţă de 16 ani în Banca Naţională a României şi a avut trei mandate consecutive în poziţia de viceguvernator. A fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară şi cu relaţiile internaţionale ale BNR. În 2005, a introdus strategia de ţintire a inflaţiei care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variaţia indicelui preţurilor de consum.

Cristian Popa a deţinut şi funcţia de guvernator supleant al României pentru Banca Mondială şi a fost membru în echipele de negociere şi dialog ale BNR cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI şi OCDE. De asemenea, a coordonat la nivelul BNR dialogul cu agenţiile internaţionale de rating şi băncile internaţionale de investiţii precum şi activităţile privind integrarea europeană în cadrul BNR (până în 2007).

Cristian Popa are experienţă didactică şi în cercetare. În 2007, a obţinut diploma de Doctor în ştiinţe economice, specializarea Economie mondială, la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, din Academia de Studii Economice, Bucureşti. În septembrie 1994, a obţinut o bursă la Departamentul de Economie din cadrul Universităţii Harvard.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. alegerea este de rau augur! popa este, cu mare amabilitate, un mediocre patent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb