Europarlamentarul Cristian Preda se declară nemulţumit de situaţia din PDL, domnia sa luând în calcul o autospendare, conform declaraţiilor de astăzi la RFI.
Europarlamentarul critică între altele faptul că formaţiunea nu are încă un Guvern din umbră.
Cristian Preda consideră că PDL şi-a abandonat misiunea: "Iau în calcul, iau în considerare posibilitatea de a folosi un articol din Statut, dându-i un alt sens. Această posibilitate de autosuspendare există în Statut, pentru a nu dăuna imaginii partidului, atunci când eşti acuzat de pildă de corupţie. Eu voi resemnifica probabil sensul acestui articol, pentru a protesta faţă de abandonarea acestei misiuni pe care ne-a încredinţat-o electoratul. În acest moment, asistăm la un abandon al misiunii pe care o avem şi nu mă pot împăca absolut deloc cu această stare de lucruri!".
"Mai stau câteva zile, pentru că aştept încă un răspuns săptămâna viitoare, am zis că acum a fost Paştele, oamenii au intrat într-o odihnă prelungită şi am zis că mai pot sta câteva zile. Probabil că săptămâna viitoare, dacă nimic nu se întâmplă, voi face acest gest", a adăugat domnia sa.