Cristian Sima: "Am vrut o tranziţie liniştită la Sibex"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 mai 2011

Cristian Sima: "Am vrut o tranziţie liniştită la Sibex"

Blocat de Tribunalul Sibiu să preia preşedinţia Bursei de la Sibiu, Cristian Sima şi-a exprimat regretul pentru situaţia creată după ce instanţa a decis suspendarea provizorie a executării hotărârilor AGA din 29 aprilie, când a fost aleasă noua conducere a Bursei. Instanţa a luat această decizie în urma unui demers al lui Nicolae Vai-descu, un acţionar al Sibex, care a cerut şi anularea deciziilor AGA.

"Am vrut o tranziţie liniştită la Sibiu... Mi se pare penibil ce se întâmplă acum... Şi eu am pierdut alegerile la Sibex din decembrie, însă nu am dat pe nimeni în judecată. Noi ar trebui acum să ne ocupăm de dezvoltarea pieţei, nu de procese...", ne-a declarat domnul Sima, precizând că situaţia se va rezolva odată ce Bursa va câştiga recursul împotriva deciziei Tribunalului Sibiu.

Costel Ceocea, preşedintele SIF2, condamnă situaţia de la Bursa de la Sibiu, subliniind că noul Consiliu de Administraţie, ales pe 29 aprilie, ar fi trebuit să îşi intre imediat în exerciţiu şi să aştepte, ulterior, validarea de către CNVM.

Domnul Ceocea ne-a precizat: "Vina este a actualului Consiliu de Administraţie pentru că nu şi-a intrat imediat în exerciţiu. Noii aleşi trebuiau să preia conducerea societăţii imediat după AGA, mai ales că doi dintre noii administratori (n.r. Dan Simionescu şi Gabriel Filimon) ar fi asigurat continuitatea dintre vechea şi noua conducere.

Ce se întâmplă acum la Sibex denotă semne de slăbiciune într-o instituţie a pieţei de capital unde există foarte mulţi oameni cu experienţă. Acum, instanţa trebuie să deblocheze situaţia".

Contactată de ziarul BURSA, Claudia Sava, comisar al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a precizat că documentele necesare pentru validarea noului CA de la Sibex au ajuns cu întârziere la Comisie, abia joia trecută, după amiază. Joia trecută, Tribunalul Sibiu decidea deja suspendarea alegerii noului Consiliu de Administraţie.

Cristian Sima susţine, însă, că documentele au fost trimise la timp către conducrea Bursei sibiene, dar că aceasta a întârziat să le trimită către CNVM.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. F bine ca nu s-a instalat noul consiliu. A fost o Aga jalnica, in care voturile au fost cumparate si care a iesit asa datorita sifonarilor de la Sibex, vreo 2-3 -care au dat la sultanu' Sima listele cu actionarii, ca sa poata fi cumparate voturile.

    AGA aceea va fi suspendata definitiv in instanta 

    1. Dragul meu "The special One". Cred ca si tu ai ca medic de familie un veterinar. Cum se cheama asta? Mezelofilie derivativa ... cred.Apropo pentru cine mai citeste pe aici.Ultima birfa, zice ca, de fapt Cosmin Gheorghiu nu si-a dat demisia cins i-a cerut-o Tepes, la indicatiile luik Farmache. Machidonul i-a gasit punctul slab lui Tepes si l-a executat rapid cu propriile sale arme.Sa ajunga si Cosminut acest baiat frumos cu minte blonda angajat pe la Alfa???????

    DL. Vaide-EL-escu, a fost luat de tsunamiul declansat de Tzeapa din cabinetul veterinarului.Acesta din urma se afla in la Paltinis in poiana la un schimb de experienta cu de acum celebrii baieti de la Focsani. Ei analizau efectele e-purilor asupra cuponarelor de FP.Analiza este necesara deoarece cuponarele de FP este toate in etate virstnica. Si atunci cind le iau la alergat baietii pe epureste, exista pericolul de suflu asistolic si infarct de miocard. ceea ce nu permite supt nici o forma CNVM. Nu va mai plictisesc ca v-ati prins....Totul e un circ in care Dl Sima in loc sa se caute unde trebuia s-a adresat unui cabinet veterinar.Va spun imi e teama ca dupa diagnosticul veterinarului. sa nu inceapa Domn Sima sa ne dea carne. lapte, unt si oua. Sau sa se prezinte ca agentul zerozerolapte...Smere.. Smere Marmache. Dupe vizita la veterinar acum isi ia FUTUres.Pe de alta parte e in mare avantaj.De la Focsani de acum faimoasa firma producatoare de epurivores brokerorum, (dirijata de Marmache) o sa ii dea cotatia pentru indicele Est-Lucica si Est -Epurica, care dau trendul pe piata de mezeluri .Actualul fost presedinte al tuturor FUTUrelilor, acest Ankutic MezelBhan, va fi acuzat ca a intretinut relatii nepotrivite cu propria sa casa, propriile sale mezeluri si proprii actionari.Stiti la orice fabrica de mezeluri se folosesc tepele. Unele tepe sunt proaste. Din fabricatie, nu ca asa ar vrea ele. Si Claudia Sava asta e o figura.Pai cum sa ajunga actele la timp.A trebuit sa le puna Ancuta la afumat. Sa para originale.

    Asa cum v-am mai spus acest pamflet este o sunca si trebuie consumat ca atare.Personajele sunt ireal de reale si de aceea orice asemanre cu realitatea ramine la imaginatia voastra. 

    cam greu sa cumperi 75% din voturi.mai terminati cu prostiile astea ce vi le baga cineva pe gat.au fost 96% din actionari prezenti si 75% au fost impotriva lui Ancuta.cititi si voi comunicatele

    1. Nimeni nu comenteaza rezultatele financiare ale Sibex.Asa ca... ce sa ne mai miram de asa o mobilizare de forte

      Dragii mei mai stie cineva ceva de ULEA, 'Stapinul Legumelor'? Eu pina acum nu stiam ca licenta de aprozar se obtine la CNVM...Cind ma gindesc ce echipa fac Ulea cu Cristinel Prazburgel!?!?!? Cred ca solutia dezvoltarii pietei din Romania este tranzactionarea derivatelor de morcovi cu livrare fizica la domiciliul clientului. Dupa ce se obicinuiesc investitorii putem trece si la fulgiii de ceapa.Si apoi vorba comisarului Chetreanu : Sky iz za limit...tati!

      Sima poate cumpara nu 75% ci 100%. Stiti cumva ce a facut prin America la bursa din NY? Mai bine cercetati si nu va incredeti in acest mincinos. A adus la 10 TV un fost profesor ( ramolit si paranoic) ca sa-l laude ca ar fi un geniu acest Sima. In fapt am inteles cu totii ca acest biet pensionar avea nevoie de niscai arginti. Si cum banii nu au miros...

      mi-e greata! nu-l puteti lasa pe Ancuta sa-si vada de ale lui decat sa va bateti precum corbii....stati ca e cel mai bun ,chiar daca v-a dat un os de ros !o sa vi se opreasca in gat!

      Deoarece va este greata va recomand calduros derivatul de salam de paltinis.O cura de 2 saptamini va va face sa faceti o bursa la Dvs. acasa. Apoi modelul il aveti deja.De fapt problema veterinarului e aceiasi de milenii.Trateaza magari si boi,Cind insa acestia baga banii lor...se cam schimba situatia.Si noua ne e greata. Fiindca va e greata....

    Toti se bat pe un os de ros,insa BVB bate recordul .Face liste pentru plecarea in Cipru.Turneu sportiv.E bine ca se plimba pe banii actionarilor? La cit cheltuie Paiata poate baga un avion ,nu de alta dar sa nu-i mai duca cu autocarul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb