• Euro scade
Liderii europeni plănuiesc, în această săptămână, o serie de întâlniri, respectiv discuţii pe marginea crizei datoriilor suverane din regiune, menite să rezolve această problemă.
Premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogroup, se va deplasa miercuri la Atena, unde va lua în discuţie cu premierul Antonis Samaras solicitarea guvernului elen privind prelungirea cu doi ani a termenelor din programul de asistenţă convenit de Grecia cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE). Ulterior, vineri, Samaras se va întâlni, la Berlin, cu Angela Merkel - cancelarul Germaniei, iar sâmbătă, la Paris, cu preşedintele Franţei, Francois Hollande. Hollande şi Merkel vor avea o întrevedere joi, în capitala germană.
Liderii europeni trebuie să ajungă la un acord privind noile măsuri care se impun pentru evitarea ieşirii Greciei din zona euro şi pentru reducerea costurilor de finanţare ale Spaniei şi Italiei.
La finele săptămânii trecute, Spania i-a cerut ca Băncii Centrale Europene să se angajeze la achiziţii nelimitate de obligaţiuni guvernamentale de pe piaţa secundară.
Tot săptămâna trecută, Angela Merkel a sugerat că Germania va sus-ţine planul în acest sens prezentat la începutul lunii august de preşedintele BCE, Mario Draghi.
Ieri, însă, banca centrală a Germaniei, Bundesbank, a criticat planul BCE de a se angaja în cumpărarea nelimitată, de pe pieţele secundare, a obligaţiunilor statelor îndatorate din zona euro.
Propunerea lui Draghi presupune ca BCE să cumpere, în schimbul unor condiţii stricte, obligaţiuni guvernamentale italiene şi spaniole de pe piaţa secundară, în vederea reducerii randamentelor titlurilor de referinţă ale ţărilor cu datorii mari.
Moneda unică europeană s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, în raport cu dolarul, după ce Bundesbank a criticat planul BCE de cumpărare a obligaţiunilor ţărilor îndatorate. La ora 10.22, pe piaţa din New York, euro avea un curs de 1,2321 dolari, mai mic cu 0,1% comparativ cu ultima zi a săptămânii trecute.
Grecia trebuie să rămână în zona euro, altfel va plonja într-o sărăcie fără precedent, a declarat minis-trul elen de Finanţe, Yannis Stournaras, adăugând: "Tre-buie să supravieţuim şi să rămânem în zona euro deoarece este singurul lucru care ne poate proteja de o sărăcie pe care nu am cunoscut-o niciodată".
•
Costurile de finanţare ale Spaniei au scăzut, ieri, până la nivelul minim al ultimelor şapte săptămâni, după apariţia informaţiilor potrivit cărora Banca Centrală Europeană ia în calcul plafonarea randamentelor obligaţiunilor guvernamentale ale statelor cu probleme din zona euro.
Randamentul obligaţiunilor spaniole cu maturitatea la zece ani (de referinţă) a ajuns la 6,16%, cel mai redus nivel din 2 iulie până în prezent. La ora 13.12, pe piaţa Londrei, randamentul era de 6,23%, mai mic cu 0,22 puncte procentuale faţă de ultima zi a săptămânii trecute. Menţionăm că randamentul titlurilor Italiei a scăzut cu 0,07 puncte procentuale, la 5,72%.
1. Bundesbank nu e BCE
(mesaj trimis de Adrian în data de 21.08.2012, 18:51)
Poate sa spuna orice politicul decide ce va face BCE. Iar politicul a decis, datoriile suverane vor fi cumparate de BCE. Repet BCE nu este Bundesbank.