Criza economică s-a terminat. Instabilitatea financiară continuă

DRAGOŞ CABAT, analist e.fin.ro
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 23 decembrie 2011

România, ca şi SUA şi chiar UE, a ieşit din criza economică. Problemele de acum pe care le au statele lumii sunt numite în mod greşit "criză" în continuare... probabil dintr-o simplitate în gândire a analiştilor, sau din lipsa de cuvinte adecvate - în special în limba română - pentru a defini ceea ce se întâmplă în lume. Sper că media şi analiştii vor înceta cât mai repede să vorbească despre criza din Europa şi implicit din România şi se vor concentra pe problemele legate de redefinirea gândirii şi practicii economice la nivel mondial.

În opinia mea, este vorba despre o schimbare TOTALĂ a modelelor economice, a structurilor şi modului de a funcţiona al economiilor. Vorbim depre o nouă relaţie între risc şi randament - una în care volatilitatea va fi mult mai ridicată decât în trecut, iar noţiunea de "lipsit de risc" va deveni o simplă utopie economică - o redefinire necesară a conceptului de rating de ţară, autoritate locală sau companie, o schimbare a abordării de construcţie a ratingului unei entităţi. Instituţiile financiare vor fi nevoite să îşi ajusteze capitalul, deci implicit operaţiunile, politicile de creditare şi investiţii, politicile de salarizare a personalului (şi în special a managementului). Este motivul pentru care am scris cu majuscule cuvântul total: mai nimic din "vechea ordine economico-financiară' nu mai stă în picioare astăzi. Reformarea sistemului economic capitalist va fi una profundă şi ea vine atât din apariţia "noii economii" cât şi din schimbările demografice mondiale şi problemele sistemelor politice social democrate din Europa.

Trebuie deci să învăţăm să vorbim despre şi să căutăm modurile de adaptare la acest nou model economic (care nu este încă structurat şi se va defini probabil în anii care urmează). Din acest punct de vedere, anul 2012 va fi unul critic pentru naţiuni - sau grupuri de state aşa cum este zona euro sau mai larg, UE - dar şi pentru companii şi instituţiile financiare. Sectorul financiar se află în centrul acestei schimbări profunde: băncile şi firmele de investiţii trebuie să facă legătura între necesarul de lichidităţi şi fonduri pe termen lung al companiilor şi indivizilor şi sumele pe care le deţin în exces câteva ţări şi marii bogătaşi ai lumii, ori acumulările (mai degrabă virtuale decât reale) de resurse din fondurile de investiţii şi cele de pensii. Raportul dintre risc şi randament fiind fracturat în mod iremediabil, cele două părţi nu se pun de acord asupra randamentelor pe care vor să le plătească/ încaseze în noul context. Şi până acum, instituţiile financiare nu au fost în stare să se coordoneze în mod eficient, pentru a explica şi în final pentru a convinge finanţatorii şi utilizatorii de fonduri despre noua realitate din pieţe. La fel cum nici agenţiile de rating nu au reuşit să liniştească lucrurile şi să le împingă spre coerenţă; dimpotrivă, ele continuă să aplice vechi metode de analiză unei noi situaţii şi evident că rezultatele ies prost.

Efectul asupra economiei este dat de incertitudinea din pieţele financiare. Companiile se finanţează mai greu şi mai scump, se tem să facă investiţii şi angajari. Ele vor supravieţui cumva - deşi o parte s-ar putea să plătească în mod poate nemeritat preţul ambiguităţilor lumii financiare - dar la nivel agregat continuarea acestei stări de incertitudine reaşază pe baze şi mai dezechilibrate averea naţiunilor şi în special a persoanelor.

Una peste alta, 2012 va fi un an foarte greu la nivelul deciziei politice. Dacă imobilismul pe care l-am văzut în 2011 va continua, ne putem afunda şi mai mult pe spirala depresiunii. Şi este cu atât mai greu cu cât schimbările de mentalitate (mai ales în ceea ce priveşte riscul şi câştigul financiar personal) cer mult timp pentru a avea efect - şi nu avem acest timp la dispoziţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb