Criza noastră cea de toate zilele

În vreme ce pe la noi politica se dovedeşte incapabilă să răspundă problemelor reale ale unei societăţi în degringoladă şi se complace să se limiteze la aplicarea mecanică a unor scheme tactice de tipul "scrisorilor" şi al ofertelor "constituţionale" falsificate şi fără impact asupra vieţii de zi cu zi , în Europa pare să fi venit "primăvara" economică. Şi asta după ce la începutul anului îngrijorarea privind adâncirea crizei crease angoase. Dar de câteva săptămâni un optimism primăvăratec a cuprins unul după altul liderii europeni care anunţă fără vreo crispare: "criza din zona euro este de domeniul trecutului". Poate din această cauză, contrar oricăror evidenţe de statis­tică economică, primul ministru, "independentul" Mihai Răzvan Ungureanu, eliberat de rolul de a se confrunta permanent cu opoziţia "imatură" de un Traian Băsescu izolat în Palatul Cotroceni, visează şi el la relansare economică şi vorbeşte senin despre privatizări de succes.

Într-un context electoral foarte dur în care are în continuare a doua şansă să câştige, primul lider european care a anunţat terminarea crizei a fost nimeni altul decât Nicolas Sarkozy. "Criza financiară a trecut. Rămâne să mai rezolvăm şi criza economică ", anunţa satisfăcut aces­ta chiar la începutul campaniei sale pentru prezidenţiale, spre sfârşitul lunii februarie. Iar săptămâna trecută Sarkozy era chiar mai categoric: "Criza este de domeniul trecutului. Suntem în plin proces de redresare economică". Aceste declaraţii au fost apoi certificate şi de Mario Draghi, preşedintele BCE, care explica într-un interviu publicat în cotidianul german Bild: "Răul cel mare a trecut. Încrederea investitorilor revine şi BCE nu a mai trebuit să cumpere obligaţiuni suverane pentru a sprijini statele de săptămâni". Şi, cum şi la noi contextul politic şi electoral pare, cel puţin pentru moment, nefavorabil actualei guvernări, discursul despre orice altceva decât despre starea economiei şi cauzele crizei este favorizat. În acest sens Traian Băsescu continuă să se concentreze obsesiv asupra "reformei constituţionale" în speranţa că va mai reuşi încă odată să distragă atenţia opiniei publice de la problemele economice ale ţării.

Aparent, cel puţin la nivel european, semnale pentru a justifica optimismul există. Cele 1 000 de miliarde de euro pe care cu generozitate le-a acordat băncilor în dificultate BCE au avut efectele aşteptate. Acum băncile dispun de lichidităţii pentru a răspunde nevoilor de finanţare şi de impulsionare a economiei. Tensiunile de pe piaţa obligaţiunilor s-au diminuat iar ţările din zona euro păreau în situaţia de a se putea refinanţa fără probleme încă de la începutul anului. Iar situaţia din Grecia pare sub control, câtă vreme reeşalonarea datoriilor şi adoptarea noului plan de salvare au permis statului elen să-şi onoreze fără probleme datoriile scadente la 20 martie.

Însă o situaţie asemănătoare a mai existat şi în primăvara anului 2010, când de asemenea politicienii au asigurat că deja criza fusese depăşită. Acela a fost contextul în care Traian Băsescu s-a aventurat şi a anunţat cel mai dur plan de austeritate din Europa acelui moment. Contextul favorabil ar fi trebuit să ajute România să se relanseze, dar criza a revenit în Europa şi relansarea nu a mai avut loc. Apoi un an mai târziu, în primăvara anului 2011, se manifesta din nou aceeaşi încredere, dar criza grecească a revenit şi criza a devenit şi mai dură. Oare acelaşi scenariu este probabil şi anul acesta?

Oricum, optimismul liderilor europeni nu este împărtăşit şi peste Ocean. "Este mult prea devreme pentru a anunţa victoria", afirma acum nici două săptămâni preşedintele FED, Ben Bernanke. Căci privind mai atent detaliile vedem că euforia nu se justifică. Recesiunea se restabileşte mai peste tot în Europa. Optimiştii lideri europeni par să se uite doar la unele cifre, pe când pe altele le neglijează. Şomajul, de pildă, arată că situaţia pe piaţa muncii se agravează. La sfârşitul anului 2011, zona euro înregistra cea mai mare rată a şomajului de la începuturile sale, 10,9% în medie, ajungând însă şi la 20% sau chiar 25% în funcţie de ţară. Iar cu excepţia Germaniei şi Franţei - ultima înregistrând o creştere mică, de doar 0,2% în al patrulea trimestru - toate celelalte ţări s-au prăbuşit din nou în recesiune.

Criza nu e deloc de domeniul trecutului. Ea este încă aici şi soluţiile nu par deloc adaptate. Iar alegerile care vor fi organizate în mai multe state europene, chiar înaintea alegerilor locale din România, vor fi influenţate de această situaţie. Alegerile prezidenţiale din Franţa, ca să nu mai vorbim de cele legislative din Grecia sau de referendumul din Irlanda pot schimba multe din datele problemei. În acest context iluzia guvernaţilor români că ar putea face uitată criza este foarte periculoasă, căci ar putea alimenta şi mai mult tendinţa spre votul antisistem şi de protest. Sondajele de opinie, cu tot gradul lor de incertitudine, avertizează!