CRIZA REFUGIATILOR / FLUXUL REFUGIAŢILOR NU AMENINŢĂ DOAR "UNITATEA" EUROPEANĂ De ce nu vrea Germania să înveţe lecţia Suediei?

În ultimele săptămâni am fost martorii unei probleme care s-a materializat parcă din neant. Criza refugiaţilor din Europa a ajuns la cote critice într-un timp foarte scurt, iar reacţia haotică a autorităţilor reprezintă o manifestare a neputinţei în faţa unui fenomen mult prea "convenabil" pentru a fi determinat de cauze "naturale".

Martin Wolf scrie în Financial Times că "Europa nu poate scăpa din criza refugiaţilor", chiar dacă "responsabilitatea este, în special, a naţiunilor care au ajutat la destabilizarea Orientului Mijlociu". Dar de ce vorbeşte Wolf despre naţiuni, când cetăţenii ţărilor respective, adică Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, nu au avut niciun cuvânt de spus referitor la misiunea de "pacificare" a regiunii?

Jurnalistul de la FT consideră că UE trebuie să facă o distincţie clară între refugiaţi şi imigranţi, doar faţă de primii existând "obligaţii legale şi morale", şi mai scrie că "aceştia trebuie ajutaţi să se integreze cu succes".

Adică la fel ca în Suedia? Exemplul ţării nordice a apărut în declaraţii oficiale şi în articolele din presa europeană a ultimelor săptămâni, deseori într-un context care trebuia să accentueze "vinovăţia" ţărilor din Estul Europei.

În clasamentul întocmit pe baza raportării la numărul populaţiei, Suedia este "campioană" continentală în proba de primire a refugiaţilor şi imigranţilor.

Datele de la Migrationsverket (n.a. instituţia care administrează migraţia persoanelor în Suedia) arată că 6.400 de refugiaţi au cerut azil săptămâna trecută în ţara nordică, ceea ce reprezintă un nou record.

În primele opt luni ale anului, numărul cererilor a fost de 48.774, din care 9.383 au fost ale minorilor neînsoţiţi. În funcţie de provenienţa persoanelor care au cerut azil, cele mai multe cereri sunt din Siria (14.716), Afganistan (5.694), Eritreea (5.165) şi Somalia (3.321).

Datele de la SCB (Biroul Central de Statistică) arată că, în perioada 2000-2014, populaţia Suediei a crescut cu 9,7%, până la 9,7 milioane, în condiţiile în care numărul locuitorilor născuţi în afara ţării a sporit cu 59,7%, până la 1,6 milioane. Ponderea imigranţilor în total populaţie a crescut, astfel, până la 16,5% în 2014, de la 11,3% în 2000.

În aceste condiţii, o problemă majoră o reprezintă, bineînţeles, "integrarea". Câteodată apar în presa europeană şi poveşti de succes ale integrării imigranţilor în societatea suedeză, dar o privire dincolo de "cortina roz" arată că situaţia reală este radical diferită.

Un articol relativ recent din cel mai important cotidian canadian, "The Globe and Mail", încearcă să îndrepte atenţia către "problema urâtă a imigraţiei din Suedia".

După ce descrie "politicile generoase ale Suediei privind imigraţia, esenţiale pentru proiectarea unei imagini de superputere morală", autoarea, Margaret Wente, îndrăzneşte să treacă bariera dintre ficţiune şi realitate.

Într-o conversaţie cu Tino Sanandaji, cercetător la Stockholm School of Economics, jurnalista canadiană a aflat că "integrarea nu funcţionează pentru refugiaţii din afara Europei". Tino Sanandaji, iranian de origine kurdă, a emigrat în Suedia la vârsta de 10 ani şi a obţinut titlul de doctor în economie la Universitatea din Chicago.

Datele prezentate de acesta arată că rata de ocupare a imigranţilor, chiar şi după 15 ani petrecuţi în Suedia, nu depăşeşte 60%, iar ţara scandinavă prezintă cea mai mare divergenţă, la nivel european, între ratele de ocupare ale populaţiei native şi ale persoanelor de origine străină. Rata de ocupare este şi mai redusă pentru imigranţii din afara Europei.

"De la începutul anilor "80, în Suedia s-a înregistrat cea mai mare creştere a inegalităţii sociale în cadrul ţărilor membre OECD", a mai declarat Sanandaji, fenomen reflectat şi de cota ridicată, 58% din total, a ajutoarelor sociale alocate imigranţilor.

Într-un articol din revista americană National Review, din ianuarie 2015, Tino Sanandaji scrie că "în ceea ce priveşte integrarea economică, situaţia imigranţilor din Suedia este mai rea decât cea din Franţa".

Un "bonus" al politicii permisive a autorităţilor de la Stockholm îl reprezintă şi "contribuţia" importantă a imigranţilor la "îmbunătăţirea" statisticilor privind criminalitatea. "Majoritatea celor acuzaţi de jaf, crimă sau viol sunt imigranţi de prima sau a doua generaţie", a mai declarat economistul suedez.

În opinia sa, "fantezia Suediei, conform căreia socializarea corectă a imigranţilor şi a copiilor acestora îi va determina să se integreze, nu a funcţionat", în condiţiile în care "marea parte a celei de-a doua generaţii locuieşte în ghetouri asistate social".

Malmö, al treilea oraş al Suediei, ilustrează cel mai bine eşecul politicilor guvernamentale. Aici au apărut primele refuzuri ale pompierilor şi ale cadrelor medicale de pe salvări de a intra în anumite zone fără susţinerea poliţiei. Chiar şi poliţia a fost nevoită să ceară, ulterior, ajutorul armatei.

Dar Malmö nu este un caz singular. Un raport oficial din octombrie 2014, preluat de cotidianul de largă circulaţie Svenska Dagbladet, arată că în Suedia există 55 de "zone interzise", unde poliţia "nu poate menţine legea şi ordinea", iar aceste zone se suprapun aproape perfect, din "întâmplare", desigur, cu regiunile unde există o densitate ridicată a imigranţilor.

În faţa datelor prezentate de Tino Sanandaji, jurnalista canadiană scrie că "problemele acute ale imigraţiei din Suedia apar foarte rar în mass-media", deoarece "jurnaliştii consideră că misiunea lor este stoparea rasismului".

Nicăieri această "misiune" nu este îndeplinită la fel de bine ca în presa suedeză. Trebuie să citim publicaţii online cum este Fria Tider (n.a. "Timpuri libere"), a unei companii cu sediul în capitala Estoniei, pentru a afla că imigranţi din Siria au refuzat condiţiile de cazare în oraşe din centrul Suediei deoarece nu sunt moderne.

În alte localităţi mici, cetăţenii s-au trezit că au devenit minoritari peste noapte, în urma "transferului" imigranţilor, fără ca autorităţile să le ceară opinia (n.a. vezi şi articolul "Se apropie noaptea polară pentru modelul suedez?", BURSA, 05.12.2014).

Articolul din cotidianul canadian mai arată că, în ciuda efortului autorităţilor, 58% dintre suedezi consideră că numărul imigranţilor este prea mare, acesta fiind şi motivul principal al creşterii explozive în sondaje a Partidului Democrat Suedez (Sverige Demokraterna), considerat xenofob şi rasist pentru că militează pentru închiderea graniţelor.

Teama clasei politice în faţa SD este reflectată şi de acordul de la începutul anului dintre principalele partide, care a permis renunţarea la alegerile anticipate programate în luna mai 2015. Pentru Tino Sanandaji "un astfel de cartel, format pentru evitarea noilor alegeri parlamentare, este fără precedent în istoria politică a ţării".

Oare ce reprezintă faptul că democraţia este călcată în picioare tocmai în Suedia? Este şi acesta un exemplu de urmat?

Concluzia articolului din ziarul canadian The Globe and Mail reprezintă un avertisment extrem de serios în ceea ce priveşte larga divergenţă dintre propaganda oficială şi realitate. "Argumentul că imigranţii sunt vitali pentru stimularea economiilor europene şi oprirea declinului demografic de pe continent este doar o fantezie", scrie Margaret Wente în finalul articolului.

În faţa defăimării agresive a ţărilor din Estul Europei, care au fost acuzate că sunt xenofobe şi rasiste şi nu înţeleg valorile europene, Jacek Rostowski, ministru de finanţe al Poloniei între 2007 şi 2013, a scris un editorial în Financial Times, în care arată că "politica statelor est-europene este raţională şi în acord cu aceea a altor state membre ale UE, când au existat în trecut apeluri similare pentru solidaritate".

Rostowski aminteşte că Malta şi Italia au primit, în ultimii ani, peste 4 milioane de refugiaţi din Libia şi Siria, dar Europa nu a oferit susţinerea financiară masivă de care era nevoie.

Reglementările europene în ceea ce priveşte tratamentul aplicat refugiaţilor, cunoscute sub numele de principiile de la Dublin, nu includ stabilirea unor cote obligatorii, care sunt "primul pas pe un drum foarte periculos" în opinia lui Rostowski. Acest prim pas a deja fost făcut.

Un pericol la fel de mare a fost subliniat într-un comentariu de pe marginea articolului publicat de fostul ministru polonez. "Cea mai mare problemă a mass-mediei controlate din Europa, ca rezultat a distorsionării adevărului în campania propagandistică de susţinere a Germaniei şi UE în problema refugiaţilor, este aceea că tot mai mulţi oameni nu mai cred în ceea ce privesc sau citesc", scrie cititorul FT.

Firma americană de consultanţă Stratfor a publicat un studiu ale cărui concluzii sunt clare: "criza refugiaţilor accelerează dezintegrarea Europei", pe fondul întăririi poziţiilor la nivel naţional a partidelor eurosceptice.

Schimbarea radicală a poziţiei Germaniei faţă de refugiaţi a condus la crearea unor profunde divergenţe la nivelul Uniunii Europene.

Revista Der Spiegel a scris recent că "politica privind refugiaţii a Cancelarului Merkel divizează Europa". La fel de grave sunt şi diviziunile apărute între autorităţile landurilor şi guvernul federal, acesta fiind acuzat că nu face destul pentru susţinerea eforturilor financiare ale administraţiilor locale.

Reacţia negativă, atât pe plan intern, cât şi la nivelul Europei, faţă de "invitaţia" Cancelarului Merkel pentru refugiaţii din Orientul Mijlociu a determinat extinderea fenomenului de închidere parţială a graniţelor inclusiv în Germania. Ulterior, cotidianul american Washington Post a obţinut un proiect de lege din Germania, care prevede modificări masive ale legii azilului. Printre acestea se regăsesc reducerea ajutorului financiar, proceduri mai rapide pentru deportare şi pedepse pentru imigranţii sau refugiaţii cu acte false. În locul unei locuinţe şi a ajutoarelor sociale, noua lege arată că solicitanţii de azil vor primi doar alimente şi bilet de întoarcere în ţara UE care a reprezentat punctul lor de intrare pe continent.

Din păcate pentru credibilitatea Cancelarului Merkel, guvernul federal a făcut un pas înapoi doar la câteva zile după introducerea proiectului de lege în Bundestag.

"Doamna Merkel i-a minţit din nou pe germani", a declarat Frauke Petry, liderul partidului Alternative für Deutschland, pentru cotidianul Bundesdeutsche Zeitung, iar "politicile sale par să nu funcţioneze fără minciună".

Oare şi drumul periculos al cotelor obligatorii de refugiaţi, despre care scrie Jacek Rostowski, este construit tot pe minciună?

Quo vadis, Europa?