Actualizare 14:37 DNA îl denunţă pe Mazăre la PICCJ pentru presiuni asupra justiţiei
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a formulat, faţă de Radu Mazăre, un denunţ pentru săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, după ce primarul constănţean a proferat injurii la adresa procurorului DNA care îl anchetează pentru luare de mită.
Denunţul a fost înaintat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), potrivit unui comunicat publicat astăzi de DNA.
"Potrivit dispoziţiilor art. 276 Cod penal, este incriminată fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către organul de urmărire penală a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a-l influenţa sau intimida. Caracterul nereal al acestor afirmaţii rezultă din analiza activităţilor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 2/P/2014, despre care inculpatul avea cunoştinţă în urma exercitării drepturilor procesuale referitoare la accesul la dosar. Totodată, împrejurarea în care Mazăre Radu Ştefan a făcut aceste afirmaţii, caracterul lor public şi limbajul folosit denotă scopul urmărit de făptuitor, respectiv influenţarea şi intimidarea procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză", este poziţia procurorilor anticorupţie.
---
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră că invectivele primarului PSD al Constanţei, Radu Mazăre, lezează demnitatea procurorilor, după ce, vineri seară, edilul s-a dezlănţuit, într-un limbaj trivial, la adresa procurorului DNA care, acum câteva luni, l-a ridicat cu mandat de aducere, într-un dosar în care social-democratul este acuzat de luare de mită.
"În baza rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii consideră că folosirea, în cadrul unor adunări publice, a unor expresii indecente la adresa procurorilor, cu trimitere la o situaţie concretă vizată de un dosar penal, este de natură nu numai a induce un sentiment de nesiguranţă raportat la independenţa şi imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor, ci şi de a leza demnitatea acestora", se arată în comunicatul de presă publicat astăzi pe site-ul CSM.
Instituţia mai apreciază că, prin injuriile lui Mazăre la adresa unui procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), "s-au depăşit limitele admisibile ale discursului politic public şi ale libertăţii de exprimare, aşa cum sunt protejate de dispoziţiile art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".
"Reamintim că potrivit art. 30 alin (6) din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Consiliul Superior al Magistraturii solicită tuturor celor implicaţi în activităţi cu caracter public, generate de apropiata campanie electorală, să manifeste rezerve în discurs în raport cu activitatea de judecată sau de urmărire penală, pentru a nu lăsa impresia că folosesc aceste teme în lupta politică", conchide CSM.
Vineri, congresul PSD Constanţa l-a desemnat în unanimitate pe Victor Ponta drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale. De la tribuna congresului, liderul filialei constănţene, Radu Mazăre, a declarat: "Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile, pe motiv de urgenţă, şi, timp de cinci luni de zile, în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii".
După ce l-a înjurat de mamă pe procurorul de caz (fără să-l nominalizeze), Mazăre a continuat: "Când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă (că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă), după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi, care mai stăm pe aici, liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normală".
Pe 16 aprilie, primarul Constanţei a fost adus la DNA, pentru audieri în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 175.000 euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, să-l ajute a câştiga contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă".