CSN Meridian: Sindicatele condamnă votul parlamentarilor privind Legea minelor

F.A.
Companii / 13 decembrie 2013

Confederaţia Sindicală Naţională (CSN) Meridian condamnă respingerea de către Parlament a legii minelor, necesară relansării industriei miniere in România, potrivit unui comunicat de presă.

"Îi acuz de fuga de responsabilitate şi de atac contra intereselor naţionale pe cei care, dovedind cea mai crasă lipsă de inţelepciune şi viziune, au pus cruce mineritului în România, refuzând să adopte o lege favorabilă dezvoltării industriei miniere. Au respins o lege care ar fi modernizat cadrul legislativ şi care ar fi permis redeschiderea exploatărilor miniere. Şi mai grav este că, fără a avea o altă alternativă, alungăm investitorii care până acum erau interesaţi să investească în minerit şi să creeze locuri de muncă", declară Ion Popescu, preşedintele CSN Meridian.

"Lovitura grea pe care o primeşte industria minieră zilele acestea va avea efecte dezastruoase pe termen lung. Deşi România trece printr-o criză economică extrem de grea, parlamentarii aleşi de popor să-şi asume responsabilitatea cu care au fost învestiţi şi să legifereze pentru oameni au dovedit că, prin absenţă şi oportunism, acţionează contra intereselor românilor, contra locurilor de muncă şi contra investiţiilor", se mai spune în comunicat.

"Să ignori potenţialul pe care îl are industria minieră pentru dezvoltarea economică a României înseamnă să lupţi împotriva interesului ţării, împotriva românilor", adaugă preşedintele CSN Meridian.

Semnalul extern pe care îl dă România blocând relansarea şi dezvoltarea unei industrii strategice va fi o barieră în drumul investitorilor şi al capitalului privat de care ar fi putut să beneficieze mineritul, susţine Confederaţia.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si eu sunt de acord cu sindicatele. Ceea ce au facut parlamentarii in privinta legii minelor este ceva demn de dispret, au dat dovada de nepasare!

    Aurul şi argintul se numără printre materiile care vor avea cea mai bună evoluţie în anul care tocmai a început. Exploatarea minieră de la Roşia Montană poate asigura României un viitor economic stabil şi cu numeroase perspective.

    Un proiect ca si cel de la Rosia Montana trebuie sa demareze in cel mai scurt timp posibil!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb