Banii primiţi cu ocazia decernării premiului Nobel pentru pace vor fi utilizaţi pentru finanţarea a patru proiecte din cadrul iniţiativei UE Copiii păcii, iar Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a prezentat astăzi detalii referitoare la aceste proiecte.
Alocarea acestor bani către copiii afectaţi de conflicte s-a realizat în urma unei decizii unanime luate de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz şi de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Preşedintele Barroso a declarat: "A fost evident pentru noi că banii primiţi cu ocazia decernării premiului Nobel ar trebui alocaţi persoanelor celor mai vulnerabile, celor care sunt adesea cei mai afectaţi de războaie:copiii din întreaga lume. Vrem ca drepturile tuturor copiilor să fie întotdeauna protejate. Fiecare copil din lume - băiat sau fată - ar trebui să aibă ocazia de a-şi cultiva talentul. Prin promovarea educaţiei dăm păcii şansa de a fi durabilă. Vrem să ajutăm < copiii războiului > să devină < copiii păcii >".
Preşedintele Van Rompuy a precizat: "În situaţii de conflict, copiii sunt deseori categoriile cele mai vulnerabile. În consecinţă, ni se pare firesc ca acest premiu să vină în sprijinul tinerelor victime ale conflictelor armate. Mă bucur că această iniţiativă va continua şi în anii următori şi sper că proiectele < UE Copiii păcii > vor putea deveni un simbol al angajamentului Uniunii Europene faţă de persoanele aflate în dificultate din întreaga lume".
La rândul său, Preşedintele Schulz a declarat: "Copiii sunt victimele cele mai vulnerabile ale conflictelor. Ei reprezintă viitorul nostru, iar propriul lor viitor se află în joc. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i ajuta să depăşească traumele şi suferinţa îndurate în timpul unui conflict".
Proiectele vor beneficia împreună de o finanţare în valoare de 2 milioane euro (care va include fonduri suplimentare din partea UE). Ajutorul va ajunge la peste 23 000 de copii afectaţi de conflicte din întreaga lume şi va consta în oferirea de acces la educaţie de bază şi de spaţii primitoare pentru copii.